Echipa pregătită de Cornel Nica
continuă să se întărească, nu doar din punct de vedere numeric, ci
și valoric. Astfel, în cantonmentul de la Bușteni a urcat și
mijlocașul Alin Ilin. Fotbalistul și-a încheiat socotelile cu CS
Otopeni și a ajuns la o înțelegere cu Mihai Ionescu, patronul celor
de la Turris Turnu Măgurele.
„Ilin este un nume de o valoare confirmată și, zic
eu, cu greutate la acest nivel. Pentru noi, e o achiziție în care
ne punem mari speranțe. Să nu uităm echipele la care a evoluat, dar
și vârsta, una departe de apusul carierei”, a
declarat Mihai Ionescu.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani
a mai evoluat de-a lungul carierei la Dinamo, Jiul Petroșani,
Progresul București, Ceahlăul Piatra Neamț și CS Otopeni.
Articol scris de Raul
MIHAI