Președintele demisionar al
divizionarei secunde ACSMU Poli Iași, Grigore Sichitiu, a declarat
luni că ar putea continua la gruparea din Dealul Copoului în cazul
în care va avea la dispozție un buget care să permită promovarea în
Liga I.
„Începând de duminică,
mi-am încheiat perioada de 30 de zile în care eram obligat să
asigur interimatul în funcția de președinte executiv.
Mâine (n.r. – marți), urmează să discut
cu cei de la club și rămân la Iași dacă am un buget cu care să atac
promovarea în Liga I. Altfel, nu are niciun rost să continui la
Iași”, a spus Sichitiu.
Grigore Sichitiu a afirmat că
pentru a lupta la promovare, ACSMU Poli are nevoie de câțiva
jucători de valoare. „Nu voi mai face greșeala din vara
anului trecut, când am făcut legitimări și nu transferuri. Nu poți
merge la vânătoare fără gloanțe! Eu am discutat cu câțiva jucători
de valoare, dar nu vine nimeni pe ochi frumoși. Avem nevoie de
câțiva jucători valoroși, mai buni decât cei pe care îi avem noi
acum, dacă se dorește ca această echipă să promoveze în Liga I. Nu
poți promova cu jucători care au 500 de euro
salariu”, a subliniat Sichitiu.
Grigore Sichitiu și-a dat demisia
din funcția de președinte executiv al clubului ACSMU Poli Iași la
data de 15 decembrie și până la 15 ianuarie a asigurat interimatul
în această funcție.
ACSMU Poli Iași ocupă, după
disputarea turului, locul 7, cu 21 de puncte, la șapte puncte de
ocupanta poziției secunde, Petrolul Ploiești.