De ieri, numărul jucătorilor aflați în probe la FC Hunedoara a
crescut cu doi. Primul, Cătălin Crețu, vine de la Conpet Ploiești
(locul 5 în C3), are 21 de ani, și poate evolua ca fundaș central
și închizător. Cel de-al doilea jucător care se pregătește de marți
sub comanda lui Ioan Petcu este atacantul nigerian Justin Mbah,
care vine din campionatul țării sale. Africanul, care susține că
are 20 de ani, a fost luat imediat în colimator de suporterii
hunedorenilor, care și-au amintit că, în urmă cu șase ani, mai
precis în 21 ianuarie 2005, același jucător era adus să dea probe
de joc la Unirea Alba Iulia, împreună cu alți fotbaliști de pe
continentul negru. Și atunci, ca și acum, Mbah susținea că are doar
20 de ani…
„Nu vrem să tragem concluzii pripite cu privire la
jucător. Nici la calitățile sale de fotbalist, nici la cele de
„nemuritor”. Dar dacă vrăjitorii din triburile africane nu au găsit
încă elixirul tinereții, iar el nu este „Highlander”, atunci ne
întrebăm doar „după ce calendar se orientează poporul
nigerian?”, este comentariul postat de suporterii
hunedoreni pe site-ul corvinul1921.ro.
Ceilalți jucători aflați în probe la FC Hunedoara sunt: Mircea
Ilie (atacant, ex-Minerul Lupeni), Victor Urdea (fundaș, ex-Minerul
Lupeni), Bogdan Roiu (mijlocaș, Textila Cisnădie), Adrian Roman
(mijlocaș, CFR Craiova), Andrei Daia (ex-Jiul Rovinari), I. Costea
II (IS Câmpia Turzii), Nicu Doroi (FC Hercules Herculane), Florin
Plevițiu și Ștefan Borzași – toți sunt în probe.
Articol scris de Sami
Tamaș
Foto: corvinul1921.ro