După o lună de vacanță, jucătorii divizionarei secunde din Copou
se vor reîntâlni astăzi, la ora 15:00, când vor efectua și primul
antrenament al anului. Deși incertitudinea este dominanta acestei
perioade la ACSMU Poli, sunt așteptați să ajungă toți fotbaliștii
care au activat aici în tur, excepție făcând cei cinci care și-au
reziliat încă din decembrie contractele cu Iașul: Pălimaru, Cornea,
Al. Manea, Baiano și Tene. Președintele executiv demisionar Grigore
Sichitiu a anunțat, în schimb, că nu va apărea nici măcar un
fotbalist nou.
A promis că va fi prezent la reluarea activității și tehnicianul
Adrian Falub, dar și colaboratorul cu care acesta a venit în Copou,
Marius Suller, alături de antrenorul cu portarii, Ioan Câmpeanu,
pentru a fi demarate pregătirile pentru partea a doua a
campionatului. Nu există niciun fel de certitudini, fiind de
așteptat ca acestea să apară abia la ședința Comitetului Director
de miercuri, când se va oficializa inclusiv renunțarea omului de
afaceri Ionuț Negoiță la calitatea de finanțator, ca și la funcția
de președinte al Asociației, dar și intrarea în acest organism a
unor oameni de fotbal ieșeni. Mai delicată este situația
președintelui executiv demisionar Grigore Sichitiu, care a promis
că va rămâne doar până pe 15 ianuarie, așa cum prevede contractul
de muncă, deși primarul Gheorghe Nichita încă mai trage speranță ca
fostul oficial rapidist să revină asupra deciziei.
Deși membrii băncii tehnice nu au primit nicio veste în 2011 din
partea vreunuia dintre oficialii grupării, nediscutând nici măcar
între ei, antrenorul principal Adrian Falub oferise două variante
de pregătire până la începerea returului. Cea mai interesantă
prevedea inclusiv efectuarea unui stagiu în Antalya, la începutul
lui februarie, în care să fie susținute măcar patru-cinci meciuri
de verificare, dar cum nu se știe exact nici pe ce buget va putea
conta ACSMU Poli până la jumătatea anului, ori dacă cumva se va
implica vreun om de afaceri local, totul este în Copou la nivel de
zvon. „Sperăm să lămurim lucrurile odată pentru
totdeauna, deoarece așa nu mai putem merge înainte, fără să
cunoaștem exact pe ce anume contăm în sezonul de primăvară. După
cum am înțeles, nici nu se mai poate pune la modul foarte serios
problema promovării în această ediție, pentru simplul fapt că nu
poate fi construit un buget pentru atacarea unui obiectiv de
performanță”, ne-a declarat vicepreședintele
Comitetului Director al clubului, Constantin Anghelache.
Sursa: Evenimentul