După ce a jucat în returul sezonului trecut la Dunărea Turris
Turnu-Măgurele, Ionuț Durlea, actualul mijlocaș al echipei
severinene, a dezvăluit schimbările care au survenit în pauza
competițională la fostul său club.
Originar din AleÂxanÂdria, Durlea
câștiga în luna iunie meciul de baraj pe care Turnu-Măgurele l-a
disputat cu reprezentanta Doljului, CS Sopot, scor 2-1 pe terenul
din Ștefănești-Argeș. După promovare, au început incertitudinile la
echipa din județul natal. Primăria n-a mai avut fonduri la bugetul
local pentru fotbal, iar clubul din Teleorman ajunsese în pragul
desființării. Salvarea a venit de la patronul Mihai Ionescu, iar
echipa și-a reluat pregătirile cu câteva zile înaintea începerii
Ligii a III-a.
„Ca și Drobeta,
Turnu-Măgurele s-a reunit în ultimul moment, după ce echipa a fost
preluată de un om de afaceri stabilit în București. Am fost sunat
să revin la echipă, dar eu apucasem să semnez cu FC Drobeta. De
altfel, din vechea gardă nu au mai rămas decât cinci-șase jucători.
Majoritatea antrenaÂmentelor se fac la București, de unde provin
mulți dintre actualii componenți ai lotului, iar meciurile din
campionat le dispută pe terenul din Turnu-Măgurele. Deși a acumulat
doar patru puncte, Turris are o echipă bună și nu va fi un meci
ușor pentru noi. Le lipsește și lor omogenitatea”, a
spus Ionuț Durlea.
„Mi-aș dori să joc împotriva
fostei mele echipe”
Mijlocașul de 22 de ani nu a jucat
pentru FC Drobeta decât în ultimele 30 de minute ale partidei cu
Pandurii II Tîrgu-Jiu (2-2), din runda inaugurală a sezonului, dar
și-ar dori să evolueze împotriva fostei sale echipe.
„Deși am jucat foarte
puțin, nu pot spune că regret că m-am întors la Severin. E adevărat
că îmi doream să evoluez mult mai mult pentru FC Drobeta, dar eu mă
preÂgătesc în continuare. Mi-aș dori mult să joc împotriva fostei
mele echipe, dar decizia îi aparține antrenorului”, a
spus Durlea, care a mai evoluat la echipa severineană și în sezonul
2006-2007. Mâine, de la ora 15, FC Drobeta întâlÂnește Dunărea
Turris Turnu-Măgurele, pe „Municipalul” severinean.
Articol și foto de Mircea
OGLINDOIU