Fostul arbitru, Ioan Danciu, în prezent observator federal, a
declarat că președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru
Dragomir a fost marcat cânmd a auzit că și ultima reprezentantă a
Văii Jiului, în Liga a doua, Minerul Lupeni și-a anunțat
retragerea.
„Am vorbit cu Dumitru Dragiomir și mi-a spus că este
șocat de ceea ce se întâmplă în Valea Jiului. Chiar îi pare rău de
situțaia fotbalului din Vale. Este pentru prima dată în istoria
fotbalului din Vale când nu avem o echipă în eșalonul secund. Se
pare că nu ne mai agrează nimeni. Eram mai simpatici când aveam
minerit. Nu știu dacă primarul Resmeriță trebuia să ia această
decizie, dar este nedrept să dai vina pe arbitri în astfel de
situații. Ce să facă arbitrul când tu ca echipă nu ai valoare. Din
păcate niciun investitor nu mai vrea să se implice în fotbalul din
Vale și acesta este cu adevărat un lucru foarte trist. Am ajuns de
râsul lumii”, a declarat Ioan Danciu.
Se pare că mai multe echipe din eșaloane inferioare și-au
anunțat intenția de a prelua locul Minerului Lupeni după ce au
auzit vestea că locul acesteia poate fi luat gratis. Pe lista celor
interesați se află FC Drobeta Severin și Chimia Brazi.
articol scris de Loredana
Juglea