Trei puncte în ploaie

Florin ALBOIU 04 Oct. 2010, 17:10 Campionat
Trei puncte** în ploaie

După două remize și două
înfrângeri, FC Botoșani a reușit, sâmbătă, să obțină cea de a treia
victorie din acest sezon, învingând cu scorul de 3-1 pe CS Otopeni.
Meciul nu a fost unul deloc ușor, CS Otopeni arătând că este una
din echipele bune ale seriei I a ligii secunde.

Scorul s-a deschis repede, în minutul 15, când Bogdan Ghiceanu a
centrat de pe dreaptă, iar Matei a reluat în plasă din marginea
careului mic. După primirea golului, oaspeții au ieșit mai mult la
joc și, după un șut peste poartă, trimis de Celpan, mijlocașul
Masue Kalle a restabilit egalitatea. Jucătorul de culoare a
profitat de o ieșire greșită a lui Prisacă și a marcat din
interiorul careului.

Cu cinci minute înainte de pauză,
Tincu trimite o pasă perfectă către Ghiceanu, care preia dintre
fundașii centrali Vătavu și Dedu, intră în careu, driblează
portarul și duce scorul la 2-1. După pauză, botoșănenii au început
mai bine jocul, dar Matei și apoi Ghiceanu nu au reușit să majoreze
avantajul.

În minutul 70, Kalle le-a dat
emoții celor 300 de spectatori prezenți în tribune, dar Prisacă a
reușit să prindă în doi timpi. La faza imediat următoare, Alex
Vrabie i-a centrat lui Homneac, dar acesta a reluat peste poartă.
Tudor Homneac avea să se revanșeze două minute mai târziu, când a
profitat de o eroare a portarului și a marcat cu un șut din
marginea careului.

„Îmi
vine să-l strâng de gât”

„Ne-am impus pe merit,
am reușit să marcăm trei goluri și am mai avut și alte situații. E
drept că din nou au apărut stângăciile la mijlocul terenului,
foarte multe mingi pierdute, dar făcând o balanță cred că meritam
cu prisosința victoria. Nu comentez ce a declarat antrenorul de la
Otopeni. E părerea lui. Să fie sănătos. La toate capitolele au fost
superiori, mai puțin la goluri marcate. Important este ca în trei
etape acasă am dat zece goluri. Media este de peste trei goluri pe
meci”
, a declarat Cristi Popovici, antrenor FC
Botoșani

„Am ajuns la capătul
răbdării. La Tulcea, henț în careu în minutul 90, nu ne dă penalty,
la Constanța ne-a făcut praf, iar la Botoșani măcel. Nu se poate.
Am vorbit cu președintele clubului și l-am întrebat care sunt
consecințele dacă îi scot de pe teren. Am și eu familie, am și eu
nervi. Muncesc o săptămână, fac 600 de kilometri și ne calcă în
picioare. Nu se poate. Astăzi ce a făcut arbitrul ăsta e strigător
la cer. Îmi vine să-l strâng de gât”
, a afirmat
Tudorel Dumitru, antrenor CS Otopeni

FC Botoșani – CS Otopeni 3-1
(2-1)

Au marcat: I. Matei (15), Ghiceanu (40), Homneac
(72) / Kalle (26)
Arbitri: Bogdan Hanceariuc (Iași) – Vladimir
Urzica (Piatra Neamț), Bogdan Dragoș (Făgăraș) – Ciprian Amarandei
(Vaslui)

FC Botoșani:
Prisacă – Patache, Tincu, Halip, Acsinte – Vrabie, Spiridon,
Vașvari, Boroștean (34 Tigănașu) – Ghiceanu (73 Bâlbă), Matei (63
Homneac)
CS
Otopeni:
Bobariu – Dumitrescu, Vătavu, M. Dedu (80
L. Ivan), Corcoveanu – Serediuc, Celpan, Stana, Kalle – Pârvu (67
M. Lecic), Drăghici (87 Balaur).

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

Florin ALBOIU 04 Oct. 2010, 17:10 Campionat
Pe aceeași temă