Marius Matei s-a alăturat la începutul acestei săptămâni lotului
FC Botoșani pregătit de Cristian Popovici. După ce și-a reziliat
contractul cu Oțelul Galați, renunțând la o sumă importantă de bani
doar pentru a reveni la Botoșani din postura de jucător liber de
contract. Marius Matei a avut o atitudine care i-a surprins pe
oficialii grupării locale, spunându-le acestora că până în iarnă nu
va emite niciun fel de pretenții materiale, urmând a evolua
gratis.
„Marius Matei a avut o atitudine ultracivilizată
față de noi. Ne-a spus clar că nu-l interesează banii până în
iarnă, însă din iarnă vrea să știe și el pe ce bani va juca. El
este talismanul nostru, jucătorul pe care l-am vândut de cele mai
multe ori și care a adus cei mai mulți bani în club și se poate
bucura de un tratament mai preferențial din partea mea cel
puțin”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC
Botoșani.
Matei:
„Mă întorc cu inima deschisă la Botoșani”
Accidentat încă din returul ediției trecute de campionat, în
înfrângerea suferită de FC Botoșani la Brănești cu Victoria, scor
1-0, Marius Matei a revenit în vară după expirarea împrumutului la
FC Botoșani la clubul Oțelul Galați, reziliindu-și contractul.
„O singură persoană de acolo nu a fost corectă cu mine.
M-a ținut până în ultima zi, mi-a pus bețe în roate deși eu de la
început le-am propus să reziliem contractul. Deși am mai avut două
oferte din Liga a II-a, am ales să mă întorc cu inima deschisă la
Botoșani. Faptul că mă știu cu băieții, cu Cristi Popovici și că
cei din conducere au fost mereu corecți cu mine a contat foarte
mult în alegerea mea. Îmi propun să fiu sănătos, pentru că de
calități nu mă plâng. Dacă Cristi va apela la serviciile mele, când
voi fi 100% pregătit, atunci voi intra și îmi voi da viața pe
teren. Este foarte bine că sunt în atac jucători de valoare.
Concurența e benefică atât echipei, cât și nouă,
jucătorilor”, a menționat Matei.
Țintește
un transfer în străinătate
Dacă până în prezent își propunea de fiecare dată ca de la FC
Botoșani să facă pasul spre o echipă de Liga I, de această dată
fotbalistul a afirmat că țintește un transfer în străinătate.
„După experiența de la Galați pot spune că m-am săturat
de România pentru că am văzut că nu ești judecat pe calități, ci pe
alte considerente. Știu ce vreau de la viață, de la mine ca
fotbalist și de asta vreau să fiu sănătos și să prind un contract
în străinătate”, a conchis Marius Matei.
Program separat de pregătire fizică
După mai multe controale medicale și tratamente urmate, dar și
recuperări la centrul de la Mogoșoaia, Marius Matei afirmă că nu
mai are probleme de sănătate însă recunoaște că are câteva
kilograme în plus și nu este pus la punct cu pregătirea fizică. Din
acest motiv, tehnicianul Cristian Popovici i-a făcut un program
separat de pregătire fizică și l-a anunțat că abia peste două
săptămâni se va reîntâlni la antrenamente cu mingea.
Sursa: monitorulbt.ro