Unirea Alba Iulia a câștigat la
limită, scor 1-0, meciul cu Gaz Metan Craiova. Uniriștii s-au
chinut cu oltenii lui Jerry Gane, însă schimbările lui Baciu s-au
dovedit inspirate, unicul gol al meciului fiind înscris abia în
minutul 88, de atacantul Sergiu Buș, introdus în teren cu șase
minute mai devreme.
„Sunt bucuros că am
reușit să câștigăm acest meci, iar cei care au intrat în teren în
repriza a doua au adus un suflu proaspăt echipei și au reușit să
schimbe soarta meciului. Am avut multe momente bune în joc și sunt
mulțumit de evoluția echipei, însă nu reușim să marcam. Ne trebuie
mai multă concentrare în fața porții. Le-am transmis jucătorilor că
trebuie să creadă în victorie până în ultimul minut. Mai avem multe
lucruri de pus la punct, e devreme să vorbim despre
promovare”, a declarat Baciu.
Tehnicianul a precizat că săptămâna
viitoare la Alba ar putea ajunge încă doi jucători: un fundaș
stânga și un atacant.
Articol scris de Lucian
DANCIU