Ieri, clubul constănțean a rezolvat
transferurile a trei atacanți și a unui mijlocaș, doi dintre ei
urmând a fi incluși în lotul pentru meciul de la Piatra Neamț.
Farul a obținut, ieri, dreptul de
joc pentru ultimele patru achiziții: Denis Husein (19 ani,
atacant), ultima dată la CSM Medgidia, Adrian Hurdubei (20 ani,
atacant), care vine de la Willy Bacău, Enghin Amet (18 ani,
mijlocaș), de la Școala de Fotbal „Marius Lăcătuș”, și Mădălin
Munteanu (21 ani, atacant), de la Aerostar Bacău.
Hurdubei și Munteanu vor fi opriți
în lotul care, în această dimineață, va pleca spre Piatra Neamț,
pentru meciul cu Ceahlăul, de sâmbătă, din etapa a treia a Ligii a
II-a. Enghin Amet nu este o noutate pentru Farul, după ce, la
începutul acestui an, s-a pregătit cu echipa constănțeană, pe
timpul lui Ștefan Stoica, însă „Mourinho” a decis atunci să nu-l
oprească în lot.
„Marinarii” mai au doi jucători „pe
țeavă”, portarul Dragoș Măcelaru și atacantul Alin Abuzătoaie,
cărora urmează să le obțină astăzi transferurile, pe care speră să
le și înregistreze la Federația Română de Fotbal. Oricum, chiar și
dacă le-ar obține dreptul de joc, cei doi nu intră în calcul pentru
Piatra Neamț, Abuzătoaie nefiind refăcut complet după o
accidentare.
„În cazul lui Măcelaru
și Abuzătoaie, discuțiile au fost fructuoase. Pe Hurdubei și
Munteanu i-am obținut împrumut, până în iarnă, respectiv pe un an,
Farul având apoi prima opțiune pentru un transfer definitiv. După
cum se știe, am și renunțat la patru jucători: Marian Posteucă,
Isleam, Uzun și Forminte. 95 – 98 la sută lotul actual e cel cu
care vom merge până în iarnă, când vom trage linie și, după o
analiză a evoluțiilor fiecărui fotbalist, vom vedea pe cine ne vom
baza în continuare”, a declarat Relu Damian,
președintele Farului.
Doar 37 de abonamente
vândute
Damian a mărturisit că, la meciul
cu FC Botoșani, se aștepta la o asistență mai numeroasă în
tribunele stadionului „Farul”, având în vedere și modul în care
echipa fusese încurajată la partida de la Ovidiu.
„Avem nevoie de cât mai
mulți suporteri, în special acasă. Prin simpla cumpărare a
biletului, spectatorii contribuie și ei la bugetul clubului. La
Ovidiu parcă au fost mai mulți decât la partida cu
Botoșani”, a arătat președintele Farului, care a
dezvăluit că, până ieri, fanii achiziționaseră 37 de abonamente,
iar la partida din etapa trecută au fost în jur de 500 de
spectatori plătitori de bilet.
Jucătorii nu i-au
înșelat așteptările
„Fenomenul absenței
fanilor din tribună e unul firesc și explicabil. Având în vedere
prin ce situație a trecut Farul, există o ezitare din partea
spectatorilor. Doar jocul bun și, în primul rând, mobilizarea
fotbaliștilor, vor popula stadionul. Oricum, pentru început, eu
sunt mulțumit, întrucât că ceea ce așteptam de la jucători s-a
produs. Băieții s-au angajat într-o luptă cu ei și cu fotbalul,
jucând cu dăruire. Încercăm să recuperăm din mers ce ne lipsește.
Sper ca în 3-4 etape să arătăm mult mai multe. Lumea nu trebuie să
se aștepte la minuni peste noapte, însă pașii mici vor fi
vizibili”, a spus și antrenorul Farului, Ioan
Sdrobiș.
„Părintele” vrea ca și autoritățile
locale să se implice în sprijinirea echipei. „Aș dori
ca forțele locale să se adune lângă noi, pentru că fotbalul e un
fenomen social. O parte dintre oamenii de afaceri încep deja să
vină. Echipa poate fi ajutată cu foarte mare
ușurință”, a arătat tehnicianul.
Sursa: cugetliber.ro