FC Botoșani și-a făcut satelit

19 Aug. 2010, 09:47 Liga 2
FC Botoșani** și-a făcut satelit

Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani a precizat că
din noul sezon competițional, programat să înceapă la sfârșitul
acestei luni, gruparea fanion va avea o echipă satelit în liga a
IV-a.

FC Botoșani va avea echipă satelit după o pauză de circa patru
sezoane. Conducerea clubului FC Botoșani a avut o discuție cu
reprezentanții echipei FC Vorona, care evoluează în liga a IV-a, și
care, din noua ediție de campionat, va devenit satelitul grupării
locale. Președintele clubului a anunțat că astăzi va fi
înregistrată la Asociația Județeana de Fotbal noua echipă FC II
Botoșani.

„Mâine (n.r. astăzi) vom merge și vom duce toate
actele la AJF, astfel încât FC Vorona să devină satelitul echipei
FC Botoșani. Este benefic pentru noi deoarece dăm posibilitatea
unor jucători să aibă meciuri, chiar dacă la liga a IV-a. Lotul
este de 22 de jucători și doar 14 pot evolua. Restul au
posibilitatea de a merge la echipa a doua. La Vorona vor rămâne
10-11 jucători tineri, iar diferența o vom asigura
noi”
, a spus Cornel Șfaițer, care a adăugat că o
parte din cheltuieli vor fi suportate de către club, iar diferența
de cei care se ocupă și în prezent de conducerea echipei FC
Vorona.

S-a
împotmolit la plata furnizorilor

Dacă în ceea ce privește jucătorii conducerea clubului a reușit în
mare parte să achite atât contractele cât și primele de joc, în
schimb restanțele către furnizori sunt din ce în ce mai mari de la
o lună la alta.

100.000 de lei este suma pe care clubul trebuie să o găsească
urgent pentru a plăti o parte din restanțele care se ridică la
300.000 de lei.

Conducerea clubului trebuie să găsească urgent o sursă de finanțare
pentru a plăti o parte din restanțele financiare la furnizori. Cu
contul blocat din cauza datoriilor către firma care asigură hrana
jucătorilor, s-a ajuns în imposibilitatea de a se plăti restanțele
către restul furnizorilor. Cât privește restanțele la bugetul
statului, oficialul botoșănean spune că va încerca, împreună cu
reprezentanții Federației Române de Fotbal și cu foștii mari
campioni care acum sunt la conducerea diferitelor federații
sportive, să facă demersuri pentru o nouă lege în ceea ce privește
impozitele către bugetul statului. „Trebuie să facem
front comun cu toții, indiferent de ramura sportivă, și să găsim o
soluție în ceea ce privește banii pe care îi avem de dat către
bugetul statului. În condițiile acestea ne va fi foarte greu să
continuăm, indiferent ce structură sportivă este. La impozitele
care vor fi, nu putem rezista. Ar trebui o altă grilă de
impozitare, pentru ca sportul nu trebuie să moară. Noi nu prestăm o
activitate de producție”
, a afirmat Cornel
Șfaițer.

„Avem datorii către furnizori dar săptămâna aceasta
vom face tot posibilul să plătim o parte din aceste restanțe.
Datoriile sunt destul de mari și ne trebuie urgent 100.000 de lei.
De asemenea se adaugă și restanțele la bugetul de stat. Sperăm să
rezolvăm aceste probleme dacă vrem să funcționăm și anul
viitor”
, Cornel Șfaițer, președinte FC Botoșani

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

19 Aug. 2010, 09:47 Liga 2
Pe aceeași temă