Plecați din Iași în urmă cu zece zile, când au constatat că Poli
nu mai are nicio șansă să poată funcționa, președintele Grigore
Sichitiu și tehnicianul Ionuț Popa sunt în așteptarea unor semnale
din Copou pentru a face imediat cale întorsă. „Nu știu
încă nimic concret despre cele vehiculate în tratativele Iașului cu
Breaza, dar dacă treburile se rezolvă mă întorc la Iași fără nicio
problemă”, ne-a spus ieri fostul conducător al
Rapidului, care a colaborat în Giulești acum câțiva ani cu
președintele Tricolorului, Constantin Anghelache.
Ionuț Popa pare însă ceva mai sceptic în privința soluționării
urgente a problemelor noii grupări de așa manieră încât ACSMU Poli
să poată ataca în viitorul sezon promovarea în Liga I.
„Să presupunem că va găsi, totuși, un loc disponibil în
B, dar cu ce jucători se va porni la drum, pentru că mai sunt doar
zece zile până la startul campionatului? Nu am garanția nici că
jucătorii veniți vara aceasta, și care tot așteaptă de o lună
rezolvarea problemelor, mai sunt dispuși să creadă la nesfârșit în
vorbe. Și apoi, o echipă nouă nu are, conform Regulamentului, drept
de promovare pe prima scenă în primii trei ani”, a
precizat și Popa, care pare să fi uitat că acum câteva săptămâni
FCM Târgu Mureș era exact în aceeași situație.
Sursa: evenimentul.ro