Patru sezoane le-au trebuit celor de la Juventus București
pentru a reveni în al doilea eșalon al fotbalului românesc.
Retrogradată din Liga a II-a la finalul sezonului 2005-2006, echipa
din Colentina a avut ghinionul de a rata promovarea în primii doi
ani de la retrogradare chiar în al doisprezecelea ceas, adică la
barajul dintre echipele au terminat pe locul 2 în seria care s-au
aflat.
În 2006-2007 au fost depășiți în clasament de Concordia Chiajna,
iar în sezonul următor de FC Snagov. Au urmat două baraje unde nu
au scăpat de ghinion. În primul an au ratat promovarea din cauza
golaverajului, deși au avut același număr de puncte cu Inter Gaz,
iar în meciul direct a fost 1-1 după 90 de minute și 6-5 la
penalty-uri. În al doilea an, au învins la penalty-uri pe Buftea în
primul meci, iar în al doilea nu au reușit să obțină decât un egal
în fața celor de la Aerostar, ratând șansa promovării
De la
un pas de desființare la promovare
Sezonul 2008-2009 a fost un sezon modest pentru echipa din
Colentina, învățată să termine în primele locuri. Poziția a cincea
a însemnat cea mai slabă clasare a echipei din ultimii 10 ani, la
care s-a adăugat și un neverosimil 0-7 într-un amical din vara
anului trecut disputat chiar în Colentina. Președintele Ilie
Ciuclea a întrebat dacă mai are rost să se continue în noul sezon,
dacă echipa obține astfel de rezultate. Însă s-a revenit asupra
deciziei și acum cei de la Juventus nu regretă acest lucru, dovadă
că s-a reușit mult dorita promovare.
În condițiile în care s-a luat decizia continuării activității,
s-a trecut la investiții masive în infrastructură, cele două
terenuri cu iarbă, tabela electronică.și clădirea de vestiare de la
centrul de copii și juniori numărându-se printre cele mai
semnificative îmbunătățiri aduse bazei. Și lucrările de modernizare
nu s-au terminat (după cum se vede și din poze) cu atât mai mult cu
arena din Colentina este pe lista pentru găzduirea meciurilor de la
CE Under 19 din 2011 organizat de România. Ca să nu mai vorbim că
echipa de juniori republicani s-a calificat în turneul semifinal de
la Constanța, unde a pierdut calificarea în dauna celor de la
Viitorul Constanța, iar echipa U15 a clubului a cucerit în
această vară Fragaria Cup în Slovacia
Campioana seriei a III-a a făcut schimbări serioase în vara
trecută și la capitolul lot. „Am început cu un lot de 40 de
jucători în vara trecută și am pus accentul pe tineret. Am promovat
cei mai buni tineri de la echipele de juniori și nu am greșit.
Copii au dat dovadă de caracter și s-au mobilizat
exemplar” mărturisește Marian Rusen, președintele executiv
al clubului din Colentina. „E drept că și condițiile
oferite au fost pe măsură. Le-am asigurat tot ce au avut nevoie,
iar cei din provincie stau aici în cantonament și au trei mese pe
zi. Dar nu le-am permis să își facă de cap. Unii copii s-au speriat
de condițiile foarte bune pe care le-au văzut aici și că nu li s-a
permis să își facă de cap” continuă acesta.
„Noi am anticipat de acum doi ani criza. Am decis că e
timpul să se renunțe la vechiul sistem de salarizare a jucătorilor.
Trebuia să vină ziua în care jucătorul să joace doar pe salariu și
noi am decis să trecem la sistemul acesta. Jucătorul s-a învățat să
ia și salariu și rată de contract și prime. Nu se mai poate așa,
era dublă impozitare. În condițiile astea am decis ca toți
jucătorii să fie angajați cu salariu pe care și-l primesc lunar.
Dacă vor mai mulți bani, atunci să joace pentru prime și obiective.
Noi le-am spus de la început tuturor celor care au venit aici, că,
la Juventus, obiectivul este promovarea. Dacă nu poți, nu crezi în
asta, atunci de ce mai vrei bani?” spunea în iarnă
președintele executiv al Juventusului. Și iată că obiectivul a fost
îndeplinit, chiar dacă sistemul de salarizare gândit de către cei
de la Juventus nu a fost pe placul multor fotbaliști, astfel că
atât în pauza de iarnă cât și la începutul sezonului trecut au avut
destui jucători care au venit și au plecat imediat când au auzit
despre ce este vorba.
Problema de la
Mihăilești și recitalul cu Conpet
Juventusul a avut un start mai greu în sezonul recent încheiat,
dar echipa și-a revenit și profitând de eșecurile adversarelor a
terminat iarna pe primul loc. „Cât timp avem o echipă
competitivă nu ne temem de nimeni. Asta nu înseamnă că nu se
încearcă o alianță a prahovencelor. Principalele adversare rămân
Conpet și Kaproni, dar nu trebuie să ignorăm echipe precum
Clinceni, Brazi sau Toporu. Singura noastră problemă este lipsa de
experiență a jucătorilor, tinerețea
lor„, mărturiseau în iarnă
oficialii Juventusului. Tot în iarnă avea să se întâmple și prima
schimbare majoră la echipă, atunci când Ionel Augustin a renunțat
la echipă optând să fie secundul lui Costel Orac la Dinamo II.
În această situație, conducerea clubului a căutat un alt
antrenor, dar în cele din urmă s-a ajuns la o soluție internă, cu
Vasile Radu principal și Mihai Rusen secund, cei doi fiind secunzii
lui Augustin în tur. Este drept că o bună perioadă de timp din
retur, echipa din Colentina l-a avut ca sfătuitor pe Marin Barbu,
care a supervizat din tribune mersul lucrurilor în virtutea
relației de prietenie pe care o are cu Marian Rusen, dar asta până
la plecarea sa la Astra.
Revenind la parcursul din retur, Juventus a trecut prin trei
momente cheie. Prima dată a fost vorba de meciul cu Kaproni, acolo
unde Juventusul a scos din cursa pentru promovare o contracandidată
prin golul lui Pălimaru. A urmat meciul de la Mihăilești, acolo
unde tehnicienii Argeșului au comis o eroare inexplicabilă, într-un
meci terminat pe teren cu scorul de 1-1. Astfel, timp de două
minute gazdele au avut doar un junior pe teren și nu doi cum o
cerea regulamentul, motiv pentru care Juventus a câștigat la masa
verde trei puncte de aur.
Însă nimic din acestea nu a contat în balanță cât a contat
meciul direct cu Conpet, disputat în etapa a 31-a. O victorie a
ploieștenilor ar fi adus cele două echipe la egalitate de puncte și
cum în tur scorul a fost 1-1, atunci criteriul meciurilor directe
ar fi înclinat balanța promovării în favoarea celor de la Conpet.
Însă, spre surprinderea tuturor, a ieșit un măcel de zile mari
(scor 5-1) cu tânărul Fătu marcând de patru ori. Secretul?
„A fost o zi ploioasă și noi jucăm mai bine pe
ploaie” mărturisea Marian Rusen. În realitate, Conpet nu a
reușit să egaleze după primul gol al lui Fătu, deși a avut două
ocazii mari prin Voinea și Ilioiu. Cum pe final de repriză Fătu a
concretizat în goluri ambele ocazii avute, echilibrul s-a rupt și
gazdele au intrat la cabine cu 3-0 pe tabelă. Și așa s-a decis
campioana seriei a III-a.
Un nou
start în Liga a II-a
Revenită în al doilea eșalon, gruparea din Colentina și-a
schimbat în această vară antrenorul principal, fiind adus un
tehnician tânăr, dornic de afirmare, în persoana lui Eusebiu Tudor,
ultima oară fost la Chimia Brazi. Au fost aduși și câțiva jucători
noi cei mai importanți fiind Pavelescu de la Triumf Bârca, Nica de
la Chiajna, Bratu de la Rapid IIși golgheterul Crețu de la Berceni,
dar aparținând de Rapid. Obiectivul pentru noul sezon? O clasare
cât mai sus la finalul sezonului și ca echipa să joace un fotbal
frumos după a declarat Sebi Tudor într-un
interviu pe siteul oficial al clubului
Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ
Foto: Florin ALBOIU