Pătrașcu și Matei negociază astăzi cu Astra

02 Jul. 2010, 10:48 Bursa transferurilor
Pătrașcu și Matei** negociază astăzi cu Astra

După Fatai, Mățel și Ben Teekloh, prim-divizionara ploieșteană
este aproape să înregimenteze încă doi jucători de la Farul.

Astra i-a transferat deja pe cei doi jucători africani și pe fostul
căpitan al Farului, iar astăzi, potrivit lui Dennis Șerban,
managerul sportiv al clubului prahovean, va purta primele discuții
cu alți doi jucători constănțeni, Florin Pătrașcu (devenit liber de
contract) și Cosmin Matei.

„Suntem interesați de cei doi jucători. Pătrașcu vine
la Ploiești mâine dimineață (n.n. – astăzi). Ne întâlnim pentru
prima dată, până acum nu am discutat nimic. După-amiază, îl
așteptăm la discuții și pe Matei, care va veni cu impresarul său,
Victor Becali. Dacă ne înțelegem cu cei doi, vor merge, în aceeași
zi, și în cantonamentul din Austria”
, a declarat
Dennis Șerban.

Astra pleacă în Austria în această seară, la ora 20,30, dar din lot
va lipsi Kehinde Fatai. „Kenny are probleme cu viza și
nu face deplasarea. E o situație delicată, pe care nu știm când o
vom rezolva. Jucătorul rămâne acasă și se va pregăti la stadion,
separat. Păcat, pentru că el pierde în primul rând. Se integrase
bine în echipă. În schimb, celălalt fotbalist african care vine de
la Farul, Ben Teekloh, e în regulă cu actele, astfel că va merge în
Austria”
, ne-a mai spus Dennis.

Pleacă și Ignat?

Rămasă cu foarte puțini jucători în lot, Farul l-ar putea pierde și
pe fundașul Dan Ignat, transferat în iarnă de la FC Drobeta.

„Nu știu dacă voi mai rămâne. Am venit la Constanța pentru a
promova, dar numeroa-sele probleme cu care s-a con-fruntat clubul
au dus la ratarea obiectivului. Echipa n-a fost programată o etapă
din cauza datoriilor, fiind la un pas de retrogradare. Situația
este incertă și acum, sunt restanțe mari la jucători. Nu știu ce se
va întâmpla. Eu am avut unele oferte, dar nu s-a concretizat
nimic”
, a declarat Ignat, de care se spune că s-a
interesat și nou-promovata în Liga 1 Victoria Brănești.

În ce privește situația actuală de la Farul, informațiile oficiale
lipsesc, patronul grupării constănțene, Giani Nedelcu, neputând fi
contactat nici ieri.

sursa: Cuget Liber

02 Jul. 2010, 10:48 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă