Gruparea Rarăul Câmpulung Moldovenesc va evolua în sezonul
viitor în Liga a IV-a în locul formației Școala de Fotbal Rădăuți,
care n-a reușit să încheie ediția trecută a Ligii a III-a din
considerente financiare. Oficialii Rarăului au hotărât să activeze
o clauză din actul notarial întocmit în urmă cu doi ani, când au
cesionat locul în Liga a III-a formației patronate de Cristian
Moroșan. Astfel, respectivul document prevede că în cazul în care
Școala de Fotbal va retrograda din eșalonul trei, locul în Liga a
IV-a urmează să revină la Câmpulung Moldovenesc. Până aici toate
bune și frumoase, numai că e de așteptat ca gruparea câmpulungeană
să aibă viață grea în eșalonul patru.
Și asta din cauza moștenirii lăsate de Școala de Fotbal, care
nu reușit să-și îndeplinească baremul de 25 de puncte în sezonul
recent încheiat al Ligii a III-a. Astfel Rarăul ca pleca din start
cu o penalizare de 23 de puncte în ediția de campionat 2010-2011 a
Ligii a IV-a, ceea ce înseamnă că fotbaliștii câmpulungeni vor
trebui să tragă din greu pentru a se salva de la retrogradare. În
aceeași situație se află și formația CS Gura Humorului, care din
același motiv, neîndeplinirea baremului în sezonul 2009-2010 al
Ligii III-a, va fi penalizată cu 15 puncte în viitorul sezon al
Ligii a IV-a!
Sursa: Suceava Sport