În cele 14 partide disputate în
returul campionatului, nou promovata FC Municipal Târgu-Mureș a
folosit 22 de jucători, cu unul mai mult decât în tur.
Dintre aceștia, 16 au evoluat și în
tur. Noii veniți în iarnă au fost: Anton, Vagner, Dan Roman,
Miclăuș, N’Kongue și Gheți. Liderul prezențelor este juniorul Paul
Anton, care alături de cei doi atacanți, Dan Roman și Cosmin
Vancea, sunt singurii care au intrat pe teren în toate ce 14
jocuri.
Marius Bălău are 13 prezențe, în
timp ce Mihai Stere și Alin Bițiș au evoluat în 12 partide. Urmează
în acest clasament un grup de cinci jucători cu câte 10 prezențe:
Dănălache, Szilagyi, Vârtic, Sfârlea și Miclăuș. La numărul de
prezențe urmează Casian Maghici, cu 9 meciuri, Gongolea, Prodan,
Vagner și N’Kongue, câte 7, Cristi Pop 6, Ștețca, Lupuț câte 5,
Șaim și Gheți câte 4 și Mihai Roman 3. Niciun jucător care a fost
trecut pe foile de arbitraj dintre cei aflați în lotul pornit la
drum în primăvară nu a rămas fără vreun minut în teren.
Marius Bălău, liderul
„integraliștilor”
Dintre toți, doar Bălău, Szilagyi,
Miclăuș și Gongolea au evoluat pe durata întregilor partide,
nefiind înlocuiți. Lider în ceea ce privește numărul de minute
jucate nu se află însă printre aceștia. Juniorul Anton a evoluat
1210 minute din maximum de 1260, fiind înlociut în două meciuri.
Bălău a totalizat 1170 de minute, lipsind doar de la partida de la
Mioveni, când a fost suspendat.
Cu peste 1000 de minute mai
figurează Stere (1116) și Dan Roman (1086). Aproape de această
graniță se află Szilagyi, Miclăuș, ambii cu câte zece meciuri
jucate integral, deci 900, Vancea (886), Vârtic (867), Dănălache
(855), Bițiș (712). Cele mai puține minute au strâns Șaim, cu 34 de
minute, Mihai Roman 72, Prodan 182.
Dan Roman,
golgheterul returului
În turul campionatului, FC
Municipal, în cele 16 partide a înscris 25 de goluri (cea de la
Timișoara, 3-0 cu CFR a fost anulată) și a realizat 33 de puncte,
din nouă victorii, șase remize și o singură înfrângere (0-1 acasă
cu Dacia Mioveni). Golurile le-au reușit nouă jucători și au
beneficiat de trei autogoluri. Golgheterul turului a fost Vancea,
cu șase reușite.
În partea a doua a campionatului,
mureșenii au înscris 21 goluri și au primit 8. Acestea au fost
înscrise de un număr de doar șase jucători. Dacă în prima parte,
singura „dublă” reușită, cea a lui Stere de la Timișoara a fost
anulată, în retur s-au înregistrat nu mai puțin de cinci asemenea
performanțe: Stere, una, Vancea și Dan Roman, câte două. Roman a
mai înscris alte trei goluri și conduce în clasamentul returului,
cu 7 goluri, urmat de Vancea cu 5 și Stere, 4 goluri. Au mai
punctat: Prodan și Lupuț, câte două goluri și Vagner, unul.
Mureșenii au beneficiat de trei
penaltyuri, toate transformate (Lupuț, 2 și Vagner) și a fost
sancționată cu unul, parat de Dănălache, în partida de la Cluj, cu
Universitatea.
La capitolul disiplină, „lider”
este Szilagyi Lorand, care a fost suspendat în patru etape pentru
cumul de cartonașe galbene. Singurul eliminat din teren a fost
Miclăuș, care a văzut două galbene într-o singură partidă, cea cu
UTA.
Articol scris e Mihai
VEREȘ