Viitorii regi!

02 Jun. 2010, 10:16 Juniori

„Regele” zâmbește. Finala Cupei Hagi Danone s-a încheiat la
Constanța, iar spectacolul de pe teren îi hrănește
optimismul.

„Cum să nu zâmbesc? La ce puști am văzut la Cupa Hagi
Danone, viitorul fotbalului românesc pare asigurat. Depinde de noi
să-i formăm. Am pus ochii pe cel puțin patru decari de clasă. I-am
citit dintr-o privire. Nu vreau să dau nume, dar fac pariu că peste
zece ani vor fi în naționala mare”
, spune Hagi.

Ianis Hagi (foto), fiul „Regelui”, a fost declarat cel mai tehnic
jucător al Cupei Hagi Danone (rezervată copiilor de 12 ani), la fel
ca și tatăl său, la prima sa competiție. „Și eu am
primit trofeul de Cupa Cravatelor Roșii. Nu voi uita niciodată acea
competiție”
, spune Gică. Echipa lui Ianis, „Academia
Gheorghe Hagi”, a fost eliminată în grupă, dar a rămas cu
satisfacția de a fi administrat singura înfrângere, scor 1-0,
echipei care a câștigat competiția, LPS Aripi Pitești.

Urmașul
lui Dobrin

Al doilea decar vedetă a fost dat de câștigătoarea competiției
cluburilor, LPS Aripi Pitești. Dan Honcea este un puști care are
deja acasă o întreagă colecție de trofee. „Am început
fotbalul în clasa întâi. La început am fost vârf, dar domnul
profesor m-a reprofilat pe post de coordonator. Am acasă 14 trofee
primite la turneele la care am participat, fie pentru cel mai
tehnic jucător, fie pentru golgheter”
, spune Dan
Honcea, un copil care provine dintr-o familie de oameni muncitori.
Tatăl său este electrician, iar mama, femeie de serviciu.
„Este un copil extrem de talentat, care pe deasupra
învață și foarte bine. Va ajunge mare, vă garantez”
,
spune și antrenorul piteștean Laurențiu Iordache.

Aseară, în superfinala Cupei Hagi Danone: LPS Aripi Pitești – LPS
Banatul Timișoara 3-1. Câștigatoarea va merge în Africa de Sud, la
finala Danone Nations Cup.

Articol scris de Alexandru
Enciu

02 Jun. 2010, 10:16 Juniori
Pe aceeași temă