Ionuț Popa a izbucnit, duminică dimineață, la radio Timișoara.
Fiind invitatul ediției, directorul tehnic al Bătrânei Doamne a
dezvăluit că fotbaliștii săi au beneficiat de o primă în valoare
totală de 50 milioane de lei, în cazul unei victorii.
„Noi am dovedit lipsă de valoare și de bun simț.
Sunt niște nesimțiți pentru că acest club are o situație financiară
foarte grea, iar conducerea a făcut eforturi ca pentru acest meci
să ofere o primă specială. Au fost în joc 30 de milioane din partea
clubului, iar eu am suplimentat de la mine cu încă 20 de milioane
pentru fiecare. I-am anunțat, am vorbit cu ei, iar tu în aceste
condiții, când ai ocazia să câștigi 50 de milioane mimezi
fotbalului înseamnă că ești nesimțit. Să nu dai o pasă, să nu stai
bine în teren, tu Batin să nu câștigi un duel cu un adversar de 36
de ani – asta e nesimțire crasă. Lipsa de valoare a jucătorilor s-a
manifestat prin faptul că sunt tineri și s-au pierdut. Adversarul
nu a fost grozav, dar cu toate acestea și-au pierdut
capul”, a declarat Ionuț Popa.
Altfel, tehnicianul utist a explicat că a preferat să nu-l
titularizeze pe Tobă, pentru a nu provoca o eventuală suspendare a
mijlocașului ofensiv pentru meciul cu Universitatea Cluj-Napoca, de
miercuri. „În meciurile de pe teren propriu, Tobă este
cel mai periculos jucător al UTA-ei, este cel mai prezent în faza
de atac. Are șase cartonașe galbene, nu puteam risca să nu-l avem
miercuri. În plus, suporterii gândesc într-un fel, iar antrenorul
altfel. Noi am jucat 3-5-2 la Târgu Mureș, iar Tobă nu poate să se
joace în acest sistem”.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan