Pribac, nu Pribeag!

15 May. 2010, 17:13 Campionat

Formația lui Viorel Tănase s-ar fi izolat sub linia
retrogradării fără execuțiile de Liga I ale mijlocașului ofensiv
Adrian Pribac.

Aproape două luni trecuseră de la ultima victorie a formației de la
malul Dunării, perioadă în care linia de clasament începuse să-i
miroasă a tămâie și lumânări. Un eventual eșec cu FC Botoșani ar fi
stors-o și de ultima suflare, iar după cum începuse jocul putea fi
chemat fără probleme preotul. Ghiceanu a tras din 12 metri și
Mindileac a scos cu un plonjon uluitor (3′), iar Geamăn, de la 35
de metri, a expediat un șut de fundaș care nici la antrenamente nu
reușește să marcheze. Portarul Galațiului s-a fâstâcit însă și a
scăpat săpunul în poartă spre disperarea colegilor (15′). Crezând
că acest gol de Cascadorii Râsului i-a calificat în Champions
League, botoșănenii s-au culcat pe-o ureche și gazdelor asta le
trebuia. Pribac, un mijlocaș ofensiv care abia de câteva etape a
început să prindă primul unsprezece al lui Viorel Tănase, a
înjghebat un demi-vole de la 16 metri, lateral dreapta, direct
pentru colțul lung (26′). La 1-1, oaspeții s-au pierdut de tot, iar
Cioinac a ciocănit de două ori bara (31′, 35′) pentru ca repriza
secundă să fie zgârcită rău în fotbal. Noroc de a doua execuție a
lui Pribac, șut de la 17 metri, din lovitură liberă, în colțul
scurt (74′). Și a mai fost ceva! Ratarea lui Ghiceanu, din minutul
84, care putea trimite iarăși la doi metri sub pământ formația
dunăreană. Pribegia de sub linia retrogradării s-a risipit: FCM a
părăsit terapia intensivă.

FCM DUNĂ‚REA GALAȚI –
FC BOTOȘANI 2-1 (1-1)

Au marcat: Pribac 26′, 74′ / Găman 15′;

Dunărea: Mindileac – Agache, E. Cristian, M.
Marin, D. Popescu – Cioinac (69′ St. Cucu), Velescu – Pribac, I.
Enache (88′ N. State), Al. Cristea (64′ A. Grosu) – Dr. Patrichi.
Antrenor: Viorel Tănase;
Botoșani: Prisacă – Patache, R. Tincu, Geamăn,
Acsinte – Vasvari (76′ Homneac), Șt. Apostol – M. Bordianu,
Boghian, Țigănașu (76′ Boroștean) – Ghiceanu. Antrenor: Cristian
Popovici;

Arbitri: Claudiu Baboia (București) – Claudiu Loghin (Pașcani),
Petrică Câmpeanu (Cluj-Napoca) – Sorin Antonie (Breaza).

Articol scris de Dănuț
Lungu

Foto: Florin Novac

15 May. 2010, 17:13 Campionat
Pe aceeași temă