„Actualii patroni vor rămâne și din vară”

23 Apr. 2010, 17:53 Liga 2

Viorel Căpriță a declarat că actualii patroni ai Farului vor
continua și din vară, când ar fi șanse mari să li se alăture și
alți investitori.

„Fabrica de zvonuri funcționează și a lansat pe piață
că actualii patroni nu vor mai rămâne la club. Este fals, oamenii
vor continua. Eu îi percep că sunt bine intenționați în a face
fotbal. În plus, sunt șanse mari ca, din sezonul viitor, să li se
alăture și alte persoane cu potență financiară. Totodată, există
promisiuni că autoritățile locale vor întoarce fața și spre fotbal.
E și o chestie de strategie electorală. Una e să investești într-un
sport la care vin 1.000 de oameni și alta într-unul la care asistă
10.000 pe stadion și 100.000 la televizor. Autoritățile locale și
membrii fondatori trebuie să revină lângă club, ca să mergem mai
departe. Altfel, va fi foarte greu”
, a arătat
Căpriță.

La meciul cu FC Botoșani a fost prezent, alături de patronul
Farului, Giani Nedelcu, și Dumitru Manole, fost președinte al
Consiliului Director al clubului.

„Ca să fim sinceri, în Liga a II-a nu a retrogradat
domnul Bosânceanu, iar promovarea nu a ratat-o domnul Nedelcu.
Această echipă și acest lot au reușit cele două contraperformanțe.
Ultimele două meciuri au fost chiar jenante. Dacă voi rămâne la
echipă, promit că, în cazul unui alt asemenea dezastru, ori eu, ori
cei care au jucat în acel meci vor trebui să plece. Dar eu cred că
nu se va mai întâmpla așa rușine”,
Viorel
Căpriță.

Sursa: cugetliber.ro

23 Apr. 2010, 17:53 Liga 2
Pe aceeași temă