Portar în rai

22 Apr. 2010, 10:16 Seria 2
Portar în** rai

Fostul jucător al echipelor Minerul Lupeni și Arieșul Turda,
Mihai Vartolomei (28 de ani), a decedat ieri-dimineață, în jurul
orei 7:30, într-un tragic accident de mașină, la intrarea în Cluj,
accident în care și-a mai pierdut viața un tânăr, iar un altul a
fost dus la spital.

Mașina în care se aflau cei trei circula din direcția Oradea, însă,
la un moment dat, Vartolomei a scăpat volanul de sub control, iar
mașina a intrat într-un cap de pod care făcea accesul la un teren
viran. Potrivit cercetărilor poliției, șoferul a adormit la volan
și a scăpat controlul mașinii, dat fiind faptul că accidentul s-a
petrecut pe un aliniament de aproximativ 300 de metri. În afară de
asta, se pare că viteza cu care circulau cei trei tineri era destul
de mare.

Nu au ținut moment de reculegere!

Moartea fulgerătoare a lui Mihai, care din retur a fost jucător
liber după ce a fost dat afară de la Lupeni, i-a șocat pe foștii
săi colegi de echipă. „Când am auzit, am rămas perplex.
Chiar nu‑mi vine să cred, sunt șocat. Era un băiat care nu supăra
pe nimeni, foarte de treabă. Cred că Dumnezeu l-a luat la El pentru
că era un om bun”
, a declarat fostul său coleg de la
Lupeni, Robert Cristian. În mod surprinzător, înaintea meciurilor
de ieri, din etapa a XXV-a, niciuna dintre fostele echipe ale lui
Mihai Vartolomei, Minerul Lupeni și Arieșul Turda, nu a ținut
moment de reculegere în memoria lui!

„Este un șoc pentru
toată lumea. Era un băiat bun, un portar cu reale calități, am
apucat să îl și antrenez puțin când eram la Arieșul
Turda”

Emil Szolomajer, antrenor cu portarii „U” Cluj

„Sunt șocat, nu îmi
vine să cred că a murit. Transmit sincere condoleanțe
familiei”

Ionuț Pașca, portar Minerul Lupeni

Articol scris de Loredana
Juglea

Foto: Geza
Szedlacsek

22 Apr. 2010, 10:16 Seria 2
Pe aceeași temă