Dennis Șerban, propus director tehnic la Farul

07 Apr. 2010, 11:31 Liga 2
Dennis Șerban,** propus director tehnic la Farul

Butoiu are contract pe doi ani și va încerca să obțină
promovarea din acest sezon. Dennis a declarat că este interesat de
propunerea care i-a fost făcută.

Giani Nedelcu, patronul Farului, l-a prezentat, ieri, pe noul
antrenor principal al echipei, Gică Butoiu, care l-a înlocuit pe
Ștefan Stoica, demis, alături de secundul său, Vasile Mănăilă, după
eșecul „marinarilor” de pe teren propriu cu FC Snagov. Gică a fost
promovat de la Farul II, unde va activa ca antrenor Florin
Motroc.

Butoiu va pregăti Farul în cele 12 etape rămase din retur,
contractul său întinzându-se apoi pe încă doi ani. Atât Nedelcu,
cât și Butoiu au anunțat că formația constănțeană nu a abandonat
lupta pentru promovare, deși ambii recunosc că va fi foarte greu de
atins acest obiectiv. Însă, „atâta timp cât există
șanse matematice, Farul va trage la Liga 1”
, după cum
a punctat Nedelcu.

Regretă că nu i-au dat credit în iarnă

„În acest moment, regretăm că nu i-am dat credit lui
Gică în iarnă. Lui Stoica îi reproșăm rezultatele, dar nu ne-a
plăcut nici jocul. Ar fi o dramă să nu promovăm, dar aceasta nu
înseamnă că nu vom continua la Farul în eventualitatea nefericită a
ratării Ligii 1 în acest an. La promovare a intrat și FC
Snagov”
, a declarat Giani Ne-delcu.

Gică Butoiu va avea doi secunzi. Primul este Bogdan Andone, care va
continua să și joace, iar al doilea urmează să fie desemnat în
această săptămână de noul principal. „M-am gândit la
câteva nume, dar nu e nimic sigur deocamdată”
, a spus
Butoiu, care, ieri după-amiază, a condus primul antrenament al
„marinarilor”.

Schema tehnică a Farului va fi completată cu un director tehnic,
patronii clubului pregătind o surpriză de proporții, instalarea
fostului internațional Dennis Șerban.

În vârstă de 34 de ani, Dennis este constănțean și a făcut primii
pași în fotbal la Farul, cu care a și debutat în prima ligă. A
jucat trei ani pentru „marinari” în primul eșalon, la mijlocul
anilor ’90, după care a plecat la Steaua. În țară, a evoluat și la
celelalte două formații mari din București, Dinamo și Rapid, iar în
străinătate cele mai importante echipe unde a activat sunt Valencia
și Villarreal, pentru care a susținut 27 de meciuri și a înscris
cinci goluri. Ca antrenor a activat la Astra și FC Național.

„Constanța e casa mea”

„Suntem în discuții pentru un director tehnic care să
fie lângă Gică. Va fi un director tehnic mai tânăr. E un fost mare
jucător, care a evoluat la echipe foarte puternice, și în țară, și
afară, aproape la nivelul la care a jucat Gică Popescu. Am vrut să
facem o surpriză și să îl anunțăm acum, dar încă nu avem
confirmarea 100%. Mâine (n.n. – astăzi), vom face anunțul
oficial”
, a spus Giani Nedelcu, ieri, la conferința
de presă de prezentare a lui Butoiu.

Dennis Șerban a confirmat că el este cel pe care Farul îl vrea
director tehnic.

„Astăzi (n.n. – ieri) am primit un telefon și am fost
întrebat dacă sunt interesat de postul de director tehnic la Farul.
Normal că sunt, e vorba de echipa mea de suflet, iar Constanța e
casa mea. Însă nu am discutat încă niciun detaliu, urmează ca în
această seară (n.n. – aseară) sau mâine (n.n. – astăzi) să mă
întâlnesc cu patronii clubului”
, ne-a declarat
Dennis.

Variantele Petcu și Cazan, infirmate

Înainte de anunțul făcut de Nedelcu, se zvonea că Ștefan Petcu,
actualmente antrenor la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, ar fi
în cărți pentru postul de director tehnic la Farul, încă patronul
grupării a infirmat ieri această variantă. „Nu am avut
nicio discuție cu Ștefan Petcu, deși ni l-am dori într-o funcție la
Farul”
, a arătat Nedelcu.

Potrivit oficialului farist, nu este reală nici varianta cu Paul
Cazan președinte, funcție devenită vacantă după decesul lui
Sevastian Iovănescu.

„Nu am emoții, nu am de ce. Sper ca echipa să joace
bine și să câștigăm toate meciurile până la final. Cunosc bine și
lotul de jucători, așa că nimic nu e imposibil. Sperăm ca primele
trei puncte să le câștigăm duminică, la Sportul. Indiferent că
plecăm cu șansa a doua în Regie, mergem la victorie. Dacă batem
Sportul și la Stejaru, totul va reintra în normal. Deocamdată, nu
pot spune dacă voi lua ceva jucători de la Farul II, depinde și de
situația medicală de la prima echipă. Sunt ceva probleme, 2-3
accidentați, dar am înțeles că revin Chico, Ben Teekloh, Andrade și
Mățel, s-ar putea și Gaston. Oricum, vor fi unele schimbări în
primul 11”
, Gică Butoiu, antrenor FC Farul

„În vară, ne vom despărți de anumiți jucători, acum nu
avem cum, pentru că au contracte. Dacă, după numirea lui Gică, vor
fi unii trași pe linie moartă? E problema antrenorului, noi nu ne
băgăm și nu ne-am băgat niciodată la echipă”
, Giani
Nedelcu, patron FC Farul

Sursa: cugetliber.ro

07 Apr. 2010, 11:31 Liga 2
Pe aceeași temă