Astra Ploiești, primul loc la memorialul Marian Pârșă

05 Apr. 2010, 13:53 Juniori
Astra Ploiești,** primul loc la memorialul Marian Pârșă

Sâmbătă, 3 aprilie, Marian Pârșă ar fi împlinit 24 de ani, dar o
formă de cancer l-a luat dintre noi pe 13 februarie, anul acesta.
Pentru a cinsti memoria celui care a fost fotbalistul Marian Pârșă,
familia, împreună cu clubul Astra Ploiești, a organizat, la Moreni
(locul de naștere), prima ediție a „Memorialului Marian Pârșă”,
competiție destinată fotbaliștilor născuți în anul 1995 și mai
mici.

La ediția inaugurală au luat parte patru formații – Astra
Ploiești, Petrolul Ploiești, CSM Moreni (a evoluat la toate aceste
echipe) și FCM Târgoviște.

După patru ore de competiție, trofeul a fost adjudecat de
juniorii Astrei Ploiești, trupa antrenată de Cristi Iordache
învingând în finală, cu scorul de 2-1, pe CSM Moreni. Pe locurile
trei și patru s-au clasat, în ordine, FCM Târgoviște și Petrolul
Ploiești, dâmbovițenii impunându-se în finala mică, după executarea
loviturilor de departajare de la 11 metri.

La final, spectatorii prezenți la inedita competiție l-au
aplaudat, îndelung, pe cel care a fost Marian Pârșă.

articol scris de Cristi
DAMIAN

05 Apr. 2010, 13:53 Juniori
Pe aceeași temă