Minerul stă pe cai mari. A început
returul de campionat cu două victorii la scoruri cât se poate de
clare și joacă așa cum nu a făcut-o de mult. Bine și spectaculos.
Noua victimă a „minerilor” a fost de data aceasta Mureșul Deva.
Elevii lui Petre Gigiu și Iosif Rus
nu au prea stat mult pe gânduri și nu le-au dat mari șanse
adversarilor pe care i-a rezolvat în prima repriză. Nici terenul
înghețat și nici vremea potrivnică nu le-a stat în cale
„minerilor”.
Robert Cristian, mai bun de la meci
la meci, deschide scorul, în minutul 9, cu un șut plasat din
interiorul careului mare. Sarabanda ocaziilor la poarta deveană
continuă și jucătorii din Vale își trec nu mai puțin de patru mari
ocazii de gol.
În minutul 27 Minerul nu mai
greșește ținta și în urma unui corner executat de Mircea Gheorghe,
fundașul Nicu Câmpenau, reia cu capul, din patru metri, iar mingea
se duce aproape de vinclu, în poartă. La acest scor Minerul își
permite câteva pase cu călcâiul și bineînțeles alte faze de poartă.
„De vreo doi ani nu am mai văzut Minerul jucând
așa”, aveau să spună suporterii la unison.
În repriza a doua jocul rămâne tot
la discreția gazdelor, care în ciuda faptului că nu mai reușesc să
înscrie au controlul total. Replică slabă a Mureșului care a făcut
greșeli nepermise la mijlocul terenului, acolo unde Omoduemuke,
Robert Cristian și Mircea Gheorghe au fost imperiali.
Singurul „șomer” al partidei a fost
portarul Adrian Pascal, pe care adversarii au uitat să-l pună la
treabă.
Kalai și-a pierdut
doi dinți
Iosif Kalai, fundașul echipei Minerul Lupeni, și-a pierdut doi
dinți în timpul partidei cu Mureșul Deva. Un cot recepționat în
plină figură de la atacantul Bajko, rămas nesancționat de arbitrul
partidei, l-a făcut KO pe jucătorul Minerului care a primit
îngrijiri speciale.
„Mă doare foarte rău
gura. Am primit un cot în gură și am rămas fără dinți. Arbitrul nu
a reacționat în nici un fel”, a declarat
jucătorul.
Cu primarul pe banca
tehnică
Primarul echipei Minerul Lupeni, Cornel Resmeriță, și totodată
președintele onorific al echipei este hotărât să nu piardă niciun
joc al echipei sale. Astfel oficialul înarmat cu îndemnuri și
echipat corespunzător a luat loc la primele două jocuri oficiale,
unde credeți, tocmai pe banca tehnică. Până acum totul pare să fie
de bun augur și venirea primarului pe bancă să fie noroc. De altfel
primarul le-a spus prietenilor ca va însoți echipa la toate
jocurile, fie că sunt acasă, fie că sunt în deplasare.
Altfel, jucătorii Minerului vor
intra în posesia primei de 1000 de dolari, primă promisă de
conducere în cazul în care va câștiga jocurile cu Arieșul Turda și
Mureșul Deva. Cum jucătorii și-au îndeplinit micuțul obiectiv
așteaptă acum ca și conducerea să se țină de promisiune.
„Sperăm ca săptămâna viitoare să primim
banii”, au spus jucătorii lui Gigiu.
„Minerul arată ca o
echipă de locurile 1-5”
Afectat după înfrângerea de la Lupeni, antrenorul principal de la
Mureșul Deva, Gheorghe Barbu, și-a criticat elevii.
„Echipa mea a arătat destul de rău. Am fost lipsit de
motivație. Minerul Lupeni ne-a dominat total și vreau să-i felicit
pentru victorie. Au dominat și au înscris două goluri. Nouă ne-au
lipsit patru titulari și am jucat cu improvizații, dar asta nu
scuză jocul slab pe care l-am făcut. Minerul Lupeni arată ca o
echipă de locurile 1-5”, a declarat Barbu.
„Am obținut un
rezultat bun”
Tehnicianul Minerului, Petre Gigiu, s-a arătat mulțumit de jocul
făcut de elevii săi în fața Mureșului Deva. „Am făcut o
primă repriză bună în care ne puteam desprinde și mai clar.
Jucătorii au depus un efort mare pe un teren destul de greu. Am
obținut un rezultat bun pentru că am un lot bun, acum. Mai avem
însă de lucrat la omogenizare și să îndepărtăm unele greșeli, dar
aceasta este o altă discuție, știți cum e din greșeli se
învață”,a declarat antrenorul lupenean.
Incident între Ciucă
și Basarab
„Înger” în turul de campionat pentru Minerul Lupeni, Silvian Ciucă
pare să fi ieșit din grațiile conducerii după ce jucătorul a
refuzat să-și prelungească contractul cu Minerul, dorind să
plece.
Intenția jucătorului de a pleca nu
a fost pe placul conducerii, lucru ce a iscat în această iarnă o
serie de discuții în contradictoriu. Jucătorul aflat în litigiu, la
un moment dat, cu echipa nu a devenit liber de contract astfel că
Minerul are să-i plătească o datorie de 2.600 de euro, iar Ciucă va
rămâne până la vară la Lupeni. Se pare însă că talentatul portar de
21 de ani s-a arătat dispus să renunțe la bani numai să devină
liber. Când lucrurile păreau a fi lămurite a apărut un mic incident
între el și președintele secției, Mihai Basarab.
„S-a întâmplat ceva
urât între mine și Ciucă și mai multe nu vreau să spun
acum”, a tunat la mânie președintele Basarab. De
partea cealaltă jucătorul spune că nu a fost decât un incident care
în cele din urmă a fost aplanat. „Inițial m-am înțeles
cu ei să renunț la bani și să plec, dar actele care mi-au fost
aduse să le semnez nu mai băteau cu ceea ce discutasem așa că m-am
enervat. În cele din urmă totul s-a rezolvat, iar eu voi rămâne
până la vară la Minerul.”,a declarat Ciucă.
Surse bine informate spun că
portarul s-a înfuriat în momentul în care era pe cale să semneze un
act în care conducerea îi cerea să renunțe și la bani, dar în
același timp să și rămână la Lupeni. „Ciucă este
jucătorul echipei Minerul Lupeni”, avea să declare și
oficialul Petre Zlate.
Articol scris de Loredana
Juglea