Atacantul Marius Matei revine pentru a treia oară la FC
Botoșani. După ce a ratat transferul la Astra Ploiești, Marius
Matei a ales să se întoarcă la Botoșani. El va veni sub formă de
împrumut de la Oțelul Galați urmând ca FC Botoșani să îi plătească
contractul.
„Am vorbit cu Matei și îl așteptăm la pregătire. Cei
de la Oțelul au fost de acord să îl împrumute la Botoșani cu
opțiunea de cumpărare în vară. El este pregătit din punct de vedere
fizic și în mod sigur va putea juca. Sperăm să ne ajute așa cum a
făcut-o în returul campionatului trecut”, a spus
Cornel Șfaițer.
Contactat telefonic, Marius Matei a spus că vine la Botoșani cu
gândul de a face un retur bun și de a marca cât mai multe goluri
care să îl ajute ca din vară să revină în prima ligă.
„Acum îmi fac bagajele și mă pornesc spre Botoșani.
Nu am discutat încă nimic de bani dar la momentul acesta mă
interesează în primul rând să joc. De aceea am fost de acord să
renunț la niște bani doar pentru a veni la Botoșani. M-am pregătit
până acum cinci zile cu Astra dar nu ne-am înțeles și a trebuit să
plec. Am mai avut varianta de a merge la Tg. Mureș pe un contract
asemănător celui de la Oțelul dar am ales Botoșaniul. Vin cu gândul
de a juca. Cunosc echipa, publicul și îmi face plăcere să revin la
Botoșani. În plus am lucrat foarte bine cu Cristi Popovici în
returul campionatului trecut și asta contează mult”,
a precizat Marius Matei.
Deși mai are contract cu Oțelul Galați încă doi ani și jumătate,
Marius Matei nu mai este în grațiile lui Dorinel Munteanu care nu a
dorit să se mai bazeze pe el.
„La Galați pot spune că am avut ghinion. Au fost mai
multe chestii care nu aveau legătură cu fotbalul. Dacă la Vaslui am
colaborat bine cu Dorinel Munteanu, nu s-a întâmplat același lucru
și la Galați. Mi-a reproșat că m-au uitat urât la el din teren.
Vreau să fiu judecat după prestația mea din teren și nu după cum mă
îmbrac, cum merg sau alte chestii de genul acesta. Din vară nu știu
ce se va întâmpla”, a mai spus Marius Matei.
În condițiile în care Marius Matei revine la FC Botoșani,
conducerea clubului a decis să renunțe la atacantul Andrei
Porfireanu. Acesta va fi împrumutat la CFR Pașcani până la finalul
acestui sezon.
„Nu avea nici un rost să îl ținem și pe Porfireanu
în lot. Șansele ca el să joace sunt foarte mici. În atac acum îi
avem pe Ghiceanu, Homneac, Boghian și Matei”, a mai
precizat Cornel Șfaițer.
articol scris de Răzvan
Sauciuc