Deși a semnat de curând un angajament de joc cu divizionara C
CSM Târgoviște, Alexandru Filip (23 ani) ar putea ajunge în …
Ștefan cel Mare! Oficiali ai lui Dinamo, printre care și managerul
sportiv Florin Prunea, l-au „supervizat” pe Filip la amicalul Rapid
II – CSM Târgoviște 2-3 disputat la sfârșitul săptămânii trecute,
exprimându-și interesul pentru tânărul jucător.
„CSM-ul a primit o ofertă pentru Filip în cursul zilei
de marți, cu doar trei zile înaintea debutului returului. Jucătorul
și-a exprimat totuși dorința de a rămâne la Târgoviște și a ajuta
echipa din orașul natal să scape de retrogradare”,
vorbesc sursele noastre. Chiar înainte de a semna cu CSM
Târgoviște, Filip fusese ofertat și de divizionara B Farul
Constanța.
Alexandru Filip – 23 ani
Cluburi la care a evoluat
Școala de Fotbal Gică Popescu
Steaua II
FCM Târgoviște
FC Caracal
Gloria Buzău
Internațional Curtea de Argeș
Articol scris de Ionuț
MARIN