Acsinte, out și de la Poli

12 Feb. 2010, 10:14 Bursa transferurilor
Acsinte,** out și de la Poli

Fundașul stânga al FC Botoșani este pe cale să rateze și al
doilea transfer din această iarnă. După ce conducerea tehnică a
formației Dinamo a renunțat la serviciile sale, între timp și Petre
Grigoraș, antrenorul principal al Poli Iași, este tentat să ia o
astfel de hotărâre.

„În meciul cu Amkar Perm s-a confirmat faptul că
avem probleme mari în banda stângă. Atât Acsinte, cât și Costache,
care a și greșit la golul al treilea al rușilor, au lăsat de dorit.
Mă gândesc foarte serios să renunț la achiziționarea lui Acsinte,
deoarece nu se ridică la nivelul dorit de mine. Și asa mi-a scos
mulți peri albi Costache în tur, acum să mai aduc unul de același
calibru? Cred că mai degrabă încerc unele improvizații pe acel
post, unde mă gândesc să-l folosesc pe Cristi Munteanu sau pe
Cristi Constantin, după ce aceștia își vor reveni, fiind
accidentați”
, a spus Petre Grigoraș.

Oficialii FC Botoșani susțin că deocamdată așteaptă decizia lui
Grigoraș, dar în același timp consideră că în cazul în care
transferul la Poli Iași va cădea, e puțin probabil ca Acsinte să
își găsească o altă echipă în această iarnă.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

12 Feb. 2010, 10:14 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă