Cosmin Petruescu testează juniori de la Poli, Banatul și CFR Timișoara

10 Feb. 2010, 15:49 Pregătiri, amicale
Cosmin Petruescu testează juniori de la Poli,** Banatul și CFR Timișoara

Liderul seriei a V-a dispută mai multe partide amicale pentru a
găsi soluțiile potrivite în privința juniorilor.

După transferurile la nivel de seniori, timișenii trebuie să
acopere problema celor doi juniori obligatorii în teren la nivelul
eșalonului trei. Recașul a renunțat la Ramon Anghel și și-a pierdut
unul dintre juniorii titulari, Dorin Mărmăneanu, fotbalistul adus
de la Banatul optând pentru Dinamo II. La echipă se mai bucurau de
statutul de junior, doar fundașul Darius Boabeș și mijlocașul Zoran
Novacovici, iar staff-ul din „Orășelul vinului” s-a pus pe
treabă.

„Ne bucurăm că am contribuit și noi la ascensiunea
lui Mărmăneanu. El a semnat cu Dinamo II, dar dacă joacă doar la
«republicani» nu a rezolvat nimic. Am testat mai mulți juniori,
rămâne să vedem cine rămâne, întotdeauna trebuie să găsim soluții,
așa e regula”
, spune antrenorul Cosmin Petruescu

„Principalul atleticilor” a adus la echipă încă din perioada
cantonamentului pe portarul Rusu, fundașul Moza și mijlocașul
Vânătu (toți de la CSȘ Lugoj), dar perioada de căutări nu a luat
sfârșit. Alb-verzii au acum încă cinci juniori noi în pregătiri,
care provin de la centre de formare binecunoscute în zonă, precum:
Poli, LPS Banatul, Ripensia 2000 și CFR Timișoara.

Printre aceștia se numără și tineri care au deja experiențe la
echipe din primele ligi naționale. Claudiu Ungur (18 ani) este un
atacant ce a evoluat la Calor Timișoara în sezonul trecut de Liga a
III-a, iar Cristian Sabou e un mijlocaș care a bifat deja trei
partide în Liga a II-a la CFR Timișoara.

Neînvinși în
amicale

Recașul a obținut numai rezultate pozitive în jocurile de
verificare. După victoria cu Luceafărul (scor 4-2,) de la începutul
cantonamentului, bănățenii au mai disputat patru jocuri. Mai întâi
au întrecut rivala locală din „județ” FC Bazoș cu 5-1, apoi au
remizat de două ori cu Milenium Giarmata, înregistrând același scor
neverosimil, 3-3. Ungur (Banatul), Rogozinaru și Enciu sunt
marcatorii ultimei întâlniri dintre cele două, disputată ieri.

Azi dimineață Recașul a zdrobit pe teren propriu pe CFR
Timișoara, după două reprize lungite. Scorul final a fost de 6-0 în
urma reușitelor lui Sabou (CFR), Purece, A. Andronic, Schnell
(Banatul), Enciu și Buda. „Scorul nu e concludent, mă
bucur că în aceste partide nu s-a accidentat nimeni”
,
conchide Petruescu.

Pentru „verzi” urmează vineri un joc cu CSM Lugoj, iar marți
două amicale în aceeași zi, cu Unirea Sânnicolau Mare și Fortuna
Covaci.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

10 Feb. 2010, 15:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă