Dacă la Liga I s-a luat decizia amânării cu o săptămână a primei
etape a returului, asupra căreia pare să se fi revenit, în schimb,
la liga a doua încă nu se știe nimic. Oficialii clubului spun că nu
au primit nicio înștiințare din partea Federației Române de Fotbal,
prin care să fie anunțați că returul ar putea fi amânat.
FC Botoșani nu va mai juca amicalul cu Cetatea Suceava,
programat pe data de 17 februarie. în cursul zilei de ieri,
formația din județul vecin s-a desființat, oficial, iar jucătorii
au fost anunțați să-și caute alte echipe la care să evolueze din
retur. Deși ar putea profita de situația critică a clubului Cetatea
Suceava, oficialii botoșăneni spun că nu intenționează să mai
transfere vreun jucător.
„Deocamdată nu se știe nimic oficial. Se tot vorbește
de amânarea returului, dar până acum nu am primit nimic de la
federație. Până pe 27 februarie mai este suficient timp. Dacă se va
ajunge la o astfel de măsură, probabil vom fi înștiințați săptămâna
viitoare”, Dumitru Brânză, director executiv FC
Botoșani.
„Noi avem lotul format. Avem dubluri pe toate posturile
și nu mai facem alte transferuri. Problema este că va trebui să
găsim un alt adversar cu care să jucăm. Eu mi-aș dori o echipă de
Liga I, dar să vedem, pentru că multe dintre acestea încă sunt prin
Antalya”, Cristi Popovici, antrenor principal FC
Botoșani
Articol scris de Răzvan
Sauciuc