Ionuț Popa nu este încântat de posibilitatea pierderii
mijlocașului Marius Mitu, însă șeful staff-ului tehnic al Bătrânei
Doamne pare împăcat cu motivele care împiedică gruparea arădeană
să-și întărească lotul.
„Am impresia că mulți dintre suporteri cred că noi
glumim sau vorbim aiurea când tot spunem că nu avem bani. Asta e
realitatea – nu avem bani, stăm foarte prost din acest punct de
vedere și acum nu facem decât să încercăm să plătim datoriile
moștenite și dacă, se poate, să și facem cumva ca lotul să crească
în calitate. În privința transferurilor, ceea ce facem noi e ca
mersul pe sârmă, nu avem cum să fim siguri că și reușim, doar
încercăm. Oricum, important este ca activitatea echipei în
campionat să nu fie amenințată, ce sens ar avea să aducem jucători
și apoi să ne trezim neprogramați”, a spus Ionuț
Popa.
Directorul tehnic utist a admis că ar regreta dacă transferul
lui Marius Mitu nu s-ar realiza, pentru că mijlocașul de 33 de ani
ar fi putut să aducă un plus echipei, prin calitățile și experiența
sa. „Nu putem să plângem prea mult după Marius Mitu. Se
știe că o parte importantă din salarii se plătește din banii
oferiți de Universitatea Goldiș și că sumele pentru competiție vin
dinspre cele două consilii. Dar UTA are și alte cheltuieli de care
s-a ocupat conducerea cum a putut. Au pus bani de la ei, i-au mai
ajutat sponsorii, dar e greu. Acum, fiind de plătit urgent Spiru și
Florin Dan, cei 40,000-50,000 de euro trebuie să apară cumva. Ar fi
fost banii cu care ne ajustam foarte bine lotul”, a
adăugat Ionuț Popa.
În privința echipei, Ionuț Popa avea până acum două zile bătăi
de cap legate, în special, de linia defensivă, acum fiind preocupat
și de linia de mijloc. „Nu știu cum se va recupera
Predrag Pocuca. El trage de el, e serios și determinat, dar e la
început și nu știm când și cum revine. Mutulescu e accidentat, iar
Ștreangă ar putea să fie și el cu probleme. Îl mai pun și pe
Buican, care are situația complicată de cartonașe și dintr-un foc
am patru fundași centrali cu probleme. În privința lui Mitu, nu
știu ce va fi. Dacă nu poate fi adus, ne vom descurca cum am
făcut-o și fără el, deși ne lipsește genul lui de
jucător”, a subliniat directorul tehnic al
UTA-ei.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan