Ivorianul Moussa a plecat de la Târgu Mureș

19 Jan. 2010, 15:38 Pregătiri, amicale
Ivorianul Moussa a plecat de** la Târgu Mureș

Jucătorii FC Municipal Târgu-Mureș,
lidera seriei a II- a din liga secundă la fotbal, au început primul
cantonament în vederea pregătirii returului. Din diverse motive,
inclusiv economice, s-a renunțat la cantonamentul de la Sovata,
astfel încât acesta va fi efectuat la baza proprie.

Primul joc de verificare va avea
loc pe teren propriu, sâmbătă 23 ianuarie de la ora 11.00, în
compania divizionarei C, Voința Sibiu, lidera seriei a VI-a. A doua
partidă o vor disputa săptămâna viitoare, la Reghin, adversară
fiind Gloria Bistrița II.

Va urma un al doilea cantonament în
Ungaria, în perioada 3-13 februarie, care va cuprinde patru
partide, în compania unor adversare din prima ligă maghiară
(probabil MTK, Ferencvaros, Honved Budapesta și Gyor).

Schimbările în ceea ce privește
lotul sunt puține. Deocamdată au semnat contractele atacantul Dan
Roman, fost la Râmnicu Vâlcea și deja anunțații Anton și Vagner,
împrumutați de la Gloria Bistrița. Ivorianul Bamba Moussa aflat în
probe a părăsit sâmbătă Târgu-Mureșul. Pe lângă faptul că nu l-a
convins pe tehnicianul Cosmin Bodea, rezolvarea „cărții verzi” ar
dura prea mult.

Gruparea mureșeană se află
deocamdată în tratative doar cu fundașul de 32 ani Casian Miclăuș,
aflat în litigiu cu CFR Cluj. Toți componenții echipei care au
încheiat turul se află în lotul mureșean (inclusiv Luca și Gheju)
și au trecut cu bine de vizita medicală. „Probabil vor
mai fi modificări în lot, dar plecările, unele sub formă de
împrumut vor fi hotărâte după ce se va încheia lista noilor
sosiți”
, a declarat antrenorul Cosmin Bodea.

Articol scris de Mihai
VEREȘ

19 Jan. 2010, 15:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă