CETATEA SUCEAVA: Unde e fotbalul total?

24 Dec. 2009, 10:00 Analize
CETATEA SUCEAVA:** Unde e fotbalul total?

Cetatea Suceava a încheiat turul ediției 2009-2010 al Ligii a
II-a pe locul 15, retrogradabil, echipa antrenată de Ioan Radu
aflându-se la 5 puncte de prima poziție care asigură menținerea în
eșalonul secund.

Atac în
piuneze

Cu siguranță unul dintre aspectele care au dus la această clasare
modestă îl reprezintă și numărul mic de goluri marcate de jucătorii
suceveni. Cu doar 16 reușite, ceea ce reprezintă o medie de 0,94
goluri/meci, Cetatea Suceava se află în partea inferioară a
ierarhiei, doar cinci echipe având un număr mai mic de goluri
înscrise (Dinamo II – 15, Steaua II – 14, Tricolorul Breaza 13,
Dunărea Galați – 12 și CSM Rm. Sărat – 3).
În opt partide din acest tur, Cetatea Suceava nu a reușit să
înscrie niciun gol, patru din aceste meciuri disputându-se pe teren
propriu. Un echilibru există însă în ce privește numărul goluri
marcate acasă și cele marcate în deplasare. Astfel, pe „Areni”,
Cetatea a înscris de 9 ori, iar deplasare de 7 ori.

Atacanții
au uitat să dea goluri

În acest condiții, nici golgheterii echipei nu au cifre
impresionante în clasamentul celor mai buni marcatori. Pe prima
treaptă a podiumului, în această ierarhie, se află, la egalitate,
Adrian Cososchi și Tudor Homneac, ambii având câte 3 goluri
marcate, ei fiind urmați de un grup de trei jucători care au
înscris câte două goluri, Florin Apetri, Florin Plecanciuc și
Clement Pălimaru. Celelalte goluri ale sucevenilor au fost marcate
de Nicu Azaharioaei, Ovidiu Halip, Tomaz Donizete și Radu Tomescu.
Cu alte cuvinte, doar doi atacanți au reușit să înscrie pentru
Cetatea în acest tur, Pălimaru – 2 goluri și Tomaz – 1, ultimul
fiind de fapt și mijlocaș ofensiv. Greul a fost dus de linia de
mijloc care a punctat jumătate din numărul total al reușitelor, în
vreme ce restul golurilor au fost înscrise de fundași.

Repriza a
doua? De coșmar

Dintre cele 16 goluri marcate de Cetatea, 7 au fost reușite în
prima repriză și doar 9 în repriza a doua. De asemenea, în turul
campionatului, Cetatea a reușit doar într-un meci să înscrie trei
goluri (cu Sportul Studențesc) și în doar 6 meciuri a marcat mai
mult de un gol.
În ce privește statistica golurilor primite, în număr de 25, dintre
acestea, 8 au fost încasate pe teren propriu și 17 în deplasare.
Defensiva suceveană a cedat cu preponderență în repriza a doua a
jocurilor, când a primit 16 goluri, față de 9 în prima repriză.

„Jucăm
un fotbal total!”

Întrebat spre finalul turului, când cel mai bun marcator al
Cetății era Adrian Cososchi, cum își explică faptul că echipa sa
are ca golgheter un fundaș, replica antrenorului Ioan Radu a fost
cel puțin hilară: „jucăm un fotbal total”!
În replică, după meciul pierdut de Cetatea la limită pe terenul
Farului Constanța, tehnicianul gazdelor declara: „Cetatea a venit
cu 3 depouri și 5 autobaze”!

STATISTICA
TURULUI

Portari:

Cătălin Ionuț Pascal – 07.07.1985 – 1188 –
14/0
Dorel Satco
– 18.06.1989 – 342 – 4/0
Bogdan Mierlă
– 09.10.1991 – 0 – 0/0
Mihai Luca
– 17.03.1988 – 0 – 0/0

Fundași
Dorel Bernard – 02.03.1974 – 1080 –
12/0
Florin Ailenii
– 10.02.1988 – 586 – 10/0
Andrei Constantin Apetroae
– 17.04.1987 – 285 – 5/0
(retrimis la Poli Iași)
Răzvan Breniuc
– 31.03.1990 – 0 – 0/0
Ovidiu Petrică Halip
– 10.06.1989 – 1173 –
15/1
Iliuță Constantin Țugui
– 17.05.1989 – 0 – 0/0 (transferat
la Foresta Moldovița)
Adrian Cosochi – 12.05.1981 – 1301 –
15/3
Vasile Feraru
– 21.01.1986 – 1260 – 14/0
Ciprian Pavăl
– 28.01.1992 – 0 – 0/0

Mijlocași
Radu Tomescu – 18.11.1987 – 405 –
5/1
Florin Apetri
– 28.02.1981 – 843 – 14/2
Mircea Negru
– 03.08.1985 – 364 – 6/0
Andrei Duman
– 16.11.1991 – 121 – 2/0
Nicu Azaharioaei
– 18.11.1991 – 1245 – 17/1
Mihai Dragoș Hapiuc
– 02.03.1987 – 298 – 7/0
Alexandru Sebastian Avrămia
– 20.06.1992 – 45 –
1/0
Tomáz Donizete de Sousa
– 18.08.1985 – 1060 –
14/1
Ciprian Cristi Sumanariu
– 22.08.1990 – 0 –
0/0
Vlad Ioan Stănescu
– 12.12.1990 – 6 – 1/0
Tudor Homneac (cpt)
– 19.03.1987 – 1403 –
16/3
Florin Plecanciuc
– 30.03.1988 – 869 – 10/2
Dorin Constantin Semeghin
– 29.03.1979 – 806 – 9/0

Atacanți
Eusebiu Jalbă – 11.02.1991 – 119 –
6/0
Mihai Andrieș
– 17.09.1977 – 222 – 7/0
Vasile Dicher
– 25.05.1980 – 425 – 8/0
Adrian Dumitru
– 10.08.1982 – 362 – 8/0
Clement Pălimaru –
04.02.1986 – 876 – 10/2
Victor Gonța
– 21.09.1988 – 108 – 3/0

CIFRELE CETĂ‚ȚII
SUCEAVA

Cel mai bătrân jucător: Dorel Bernard – 35 de
ani, 9 luni și 4 zile (et.17)
Cel mai tânăr jucător: Alexandru Sebastian Avrămia
– 17 ani, 2 luni și 29 de zile (et.6)
Cele mai multe minute jucate: Tudor Homneac – 1403
minute (niciun integralist)
Cea mai mare victorie: 3-0, cu Sportul
Cel mai mare eșec: 0-4, cu Victoria Brănești și
Dunărea Galați
Golgheterul echipei: Adrian Cososchi și Tudor
Homneac – 3 goluri
Cele mai multe goluri din penalty: Tudor Homneac –
1
Eliminări: 3 (Plecanciuc, Semeghin, Apetri)
Nu a marcat în 9 meciuri
Nu a primit gol în 4 meciuri
Jucătorul meciului: 9 nominalizări – Apetri,
Semeghin (câte 2), Azaharioaei, Tomaz, Homneac, Bernard, Cososchi
(câte 1)

ALTE
CIFRE

Total goluri marcate: 16
Total goluri marcate în prima repriză: 7
Total goluri marcate în repriza a doua: 9
Total goluri marcate acasă: 9
Total goluri marcate în deplasare: 7
Medie goluri marcate pe meci: 0, 94

Total goluri primite: 25
Total goluri primite în prima repriză: 9
Total goluri primite în repriza a doua: 16
Total goluri primite acasă: 8
Total goluri primite în deplasare: 17
Medie goluri primite pe meci: 1,47


Text și statistici: www.suceavasport.ro
Statistici adiționale de Mihai ANDRIEȘ

24 Dec. 2009, 10:00 Analize
Pe aceeași temă