Frezați, parfumați și îmbrăcați în ținute casual, sport sau
costume a la Gigi Becali, reprezentanții echipelor din fotbalul
județean s-au îmbarcat miercuri pe la prânz în mașini, luând-o în
direcția „Casa Diana”. Acolo unde îi aștepta o ștampilă, cabina de
vot și urna pentru alegerea celui care îi va păstori în următorii
patru ani.
Fie Pompiliu Coșconea, care s-a lipit de fotoliul de președinte
al AJF, precum marca de scrisoare, fie candidatul surpriză Marian
Dorobanțu. Totodată, aveau de pus ștampila și pe „mâna” dreaptă și
cea stângă a marelui șef. Adică, pe cei doi vicepreședinți. Au avut
de ales între Mircea Chisling, Gheorghe Mihalache, din trupa veche
a lui Pompiliu Coșconea, și Ion Moise, Gigi Diaconu, din barca lui
Marian Dorobanțu și Nicolae Gogoașă.
Invitat din partea Federației Române de Fotbal pentru a asista la
alegeri a fost desemnat șeful arbitrilor Vasile Avram. Acesta a
sosit cu întârziere, invocând faptul că a fost blocat în trafic
chiar la ieșirea din București. Nu asta ar fi marea problemă, ci
aceea că prietenul lui Coșconea habar nu avea cine mai candidează
atât la funcția de președinte, cât și la cea de vicepreședinte.
Așadar, nea Avram a fost prins în ofsaid.
După ce cei aflați în prezidiu au luat cuvântul, fiind prezentat
și bilanțul activității AJF din acest an, cei doi aspiranți la
„jilț” au fost invitați să își expună platforma program. Când a
trecut la microfon, Dorobanțu a surprins întreaga asistență,
începându-și alocuțiunea astfel: „Îmi pare rău că am fost
nevoit să asist la o ședință a Comitetului Central al Partidului
Comunist Român”.
Toți au rămas uimiți la cele auzite, inclusiv Vasile Avram. Cei
aflați în sală au început să-i ceară socoteală lui Dorobanțu, cel
mai vehement fiind Rădulescu. După acest moment a urmat altul, însă
unul care a stârnit râsete. Nici nu începuse bine votarea și apărea
o problemă. Una cu ștampila, aceasta stricându-se.
Să arate că și dă votul din toată inima, unul dintre
reprezentanții echipelor a apăsat atât de tare, încât obiectul nu a
rezistat la „impact”. În timp ce meșterii se chinuiau să repare
ștampila, alții au făcut rost de alta și astfel operațiunea de
votare a continuat.
La numărătoare, rezultatul a fost cel conform previziunilor
astrale, adică noua conducere a AJF este de fapt cea veche. Dom’
colonel Coșconea l-a „ciuruit” pe rivalul său Dorobanțu, fiind
„ștampilat” de 68 de votanți. Ultimul a luat doar șase voturi, deși
avea garanția mai multor. Chiar a dat de înțeles că unii l-au
trădat.
Cât despre vicepreședinți, și aceștia au câștigat „meciul” la
scor mare: Chisling, Mihalache (56), Gogoașă (18), Diaconu (13),
Moise (7). Victoria a fost sărbătorită așa cum se cuvine, adică o
friptură, un cârnăcior, stropite cu șpriț și muzică lăutărească.
Dedicațiile au curs și ele gârlă, majoritatea pentru marele șef
Coșconea. Evident că la intervale de timp scurte în restaurantul
patronat de Florin Mihalașcu, alias „Lordul”, se auzea de acum
celebra replică a lui Băsescu după câștigarea alegerilor „I-am
ciuruit, un fleac!”.
„Oricum, nu va fi ultimul mandat la conducerea AJF
și vreau să le spun tuturor că rămân același președinte. Cel care
este al celor din fotbalul județean, iar restul vine de la sine.
Sigur că mă așteptam să câștig confortabil, dar diferența față de
cea a contracandidatului meu este chiar zdrobitoare. El miza pe
zece voturi din zona Rm. Sărat însă a luat doar șase, așa că
trageți voi concluzia. Cei care m-au votat au avut în vedere și
seriozitatea echipei mele și faptul că am fost mereu aproape de ei.
Noi o facem din mare plăcere și am demonstrat asta. Referitor la
acea afirmație a lui Dorobanțu, adică treaba cu comuniștii, o
consider o glumă proastă spusă din lipsa de experiență. Urât din
partea lui, înspă o să vă spun eu niște chestii de cascadorii
râsului” (Pompiliu Coșconea).
„Sunt puțin dezamăgit, poate și de mine. Am avut și
o reacție nu tocmai potrivită. Mp așteptam însă la mai multe
voturi. Ceva s-a întâmplat, dar am să discut cu cei care au zis că
mă votează și voi afla mai multe detalii. Nu știu dacă voi mai
candida peste patru ani. Probabil că dacă rămân în Rm. Sărat și am
motivație, voi încerca din nou” (Marian
Dorobanțu).
„Rezultatele votului sunt cele scontate, însă
surprinde plăcut numărul mare de votanți prezenți. Asta dovedește
că există și interes pentru fotbalul județean. În ceea ce îl
privește pe Dorobanțu, eu am preconizat că nu va obține mai mult de
zece voturi, dar nici măcar pe alea nu le-a luat. El a făcut o mare
gafă, jignind multă lume aflată în sală, majoritatea persoane în
vârstă. Gestul său a fost unul incalificabil, oamenii fiind extrem
de indignați, inclusiv șeful CCA, Vasile Avram. Una peste alta,
atât Dorobanțu, cât și cei din echipa lui Moise și Diaconu s-au
umilit” (Mircea Chisling).
Articol scris de: Adi
SOARE