„Experiența și-a spus cuvântul”

29 Nov. 2009, 20:06 Liga 2

Antrenorul Farului, Gheorghe Butoiu s-a declarat mulțumit de
echipa sa în victoria din deplasare, cu Steaua II. Acesta crede că
a obținut victoria în cea de-a doua repriză deoarece echipa a
acuzat oboseala din turul campionatului.

„Am întâlnit o echipă tânără, cu ambiții mari și din
această cauză am avut un meci dificil. În prima repriză au dominat
și și-au creat ocazii de gol, însă în cea de-a doua parte
experiența și-a spus cuvântul și am marcat de două ori. Cred că am
început și mai greu meciu pentru că s-a acumulat
oboseala.”

Butoiu știe de ce a învins a doua echipă a clubului din Ghencea.
„Steaua II are o echipă de perspectivă, însă tinerețea
și experiența și-a spus cuvântul până acum în Liga a II-a. Noi am
profitat și am marcat de două ori. Știam că dacă primesc un gol
sunt cu moralul la pământ și pe asta ne-am și
bazat.”

Totodată, tehnicianul spune că Ionescu, Ochiroșii și Ninu nu pot fi
considerați jucători de Liga I, deoarece sunt tineri și nu fac
parte din primul unsprăzece. „Nu au avut titularii de
la echipa mare, ci jucători tineri ce au plecat tot de aici, de la
echipa a doua.”

Gheorghe Butoiu nu știe dacă va mai continua și din retur la Farul,
o viitoare decizie în privința aceasta urmând a fi luată de
conducerea clubului.

„Obiectivul meu este să termin turul cu Farul cât mai
sus în clasament. Nu știu dacă o să mai continui aici, nu e după
mine, o să vedem la iarnă. Eu sunt la echipă de opt etape, iar de
doar două sunt singur pe banca tehnică. Nu mă deranjează că sunt
doar interimar, pentru mine este o deosebită plăcere să antrenez
Farul.”

Articol și foto de Marius
Anghel

29 Nov. 2009, 20:06 Liga 2
Pe aceeași temă