Etapa a IX-a din seria a II-a a fost marcată de evenimentul de
la Medgidia
(foto), unde gazdele nu s-au prezentat la meciul cu
Viitorul Constanța. Comunicatul de presă al gazdelor anunță că
absența de la meci a fost o formă de protest pentru modul în care
Viitorul Constanța ar fi încercat să ia jucători de la Medgidia
Farul II – Viitorul
Ianca 1-1
Mansur (85) / Mândroasa
(86)
Cu foarte mulți jucători detașați de la echipa mare (Păcuraru,
Liviu Mihai II, M. Soare fiind printre numele mai importante),
constănțenii au pierdut două puncte importante acasă cu atât mai
mult cu cât oaspeții au jucat în 10 în ultimul sfert de oră al
partidei.
Partizanul Merei – CS Tunari
0-0
Două echipe aflate la debutul pe scena Ligii a III-a au terminat la
egalitate. Echipa din Merei rămâne pe un loc neașteptat de sus după
9 etape, fiind una dintre echipele din serie neînvinse pe teren
propriu
Unirea Slobozia – Oil Terminal
5-0
Herțu (10), Stan (25),
Ciortescu (30), V. Gheorghe (60), Mihălcescu (68)
Echipa ialomițeană își continuă duelul de la distanță cu rivalele
la promovare. Duelul celor doi antrenori constănțeni (Răuță și
Sărăcin) a fost câștigat clar de primul. În altă ordine de idei, se
pare că Sărăcin este din ce în ce mai contestat de suporterii lui
Oil Terminal, ținând cont că în acest moment echipa este pe locul
al doilea într-un top al celor mai slabe apărări din toată Liga
III-a!!! (după CF Predeal)
ACS Berceni – CS Domnești
6-1
Nedelcu (10, 15), Fâșie (38),
C. Sandu (58 – pen.), Crețu (62, 70) / I. Voicu (30 –
pen.)
Deși au o echipă cu mulți jucători cu renume și cu bogate
experiențe în primul și al doilea eșalon al țării, cei din Domnești
au fost „măcelăriți” de formația din Berceni. Echipa lui Marin
Dragnea trage de zor pentru a menține pasul cu liderul Viitorul
Constanța, dar și cu urmăritoarea Unirea Slobozia.
CS Eforie – Viitorul Chirnogi
1-0
Nedelea (45)
Un succes important pentru echipa din Eforie, care se află momentan
deasupra fatidicei linii a retrogradării. Nu același lucru se poate
spune despre echipa din Chirnogi care, aflată la egalitate de
puncte cu încă 3 echipe (Farul II, Însurăței și Oil Terminal), are
nevoie de orice punct posibil.
CSM Medgidia – Viitorul Constanța
0-3
Echipa gazdă nu s-a prezentat
la meci
Inedita situație de la Medgidia a fost explicată de un comunicat de
presă al clubului gazdă. Din acesta reiese că aceasta a fost o
formă de protest față de modul în care echipa patronată de Hagi a
încercat să ia doi jucători de la gruparea din Medgidia (Husein și
Nazîru). Iată și comunicatul oficial apărut în presa locală:
„Echipa de fotbal CSM
Medgidia nu se va prezenta la jocul de acasă cu echipa FC Viitorul
Constanța, din etapa a 9-a. Recurgem la această formă de protest
pentru a atrage atenția opiniei publice de modul incorect în care
clubul FC Viitorul Constanța încearcă să își asigure serviciile a
doi jucători ce se află sub contract cu clubul nostru, respectiv
Husein Denis și Nazîru Florin. În altă ordine de idei, echipa
noastră nu-și poate apăra corect șansele în meciul de astăzi
datorită faptului că cei mai buni doi jucători ai lotului se află
în pregătire, fără acordul nostru, cu echipa FC Viitorul Constanța,
noi neavînd posibilitatea de a beneficia de serviciile
lor”
Justificat sau nu, protestul a adus trei puncte gratis pentru
zestrea liderului seriei a II-a.
Dunărea Călărași – Viitorul
Însurăței 2-2
M. Ștefan (62, 88 – pen.) /
Lupașcu (19), Paraschiv (27)
Conduși surprinzător după primele 45 de minute, călărășenii au
revenit prin dubla lui Mircea Ștefan, cel care în iarnă se lăsase
temporar de fotbal. Călărășenii sunt la primul egal în acest sezon
de Liga a III-a
Callatis Mangalia – Petrolul Berca
1-1
D. Ene (35) / Fl. Dascălu
(50)
Două echipe fără griji în acest moment, Callatisul și Berca au
terminat la egalitate meciul de sâmbătă, rămânând în partea
superioară a clasamentului
Utchim Găești – CS Viscofil
0-2
Fluerică (31), Pojer
(60)
Ultimul meci al rundei a adus victoria scontată a campioanei
județului Ilfov în sezonul trecut, ultimul gol fiind opera lui
Pojer, fostă vedetă a Unirii Urziceni în perioada când ialomițenii
jucau în Liga a II-a. Găeștiul rămâne fără victorie după 9 etape și
pare a fi condamnată să retrogradeze la finalul sezonului
Articol scris de:Mihai ANDRIEȘ
Foto: academiahagi.ro