După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom
prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma
a 7 numere. În premieră pentru acest sezon, avem o etapă completă,
așa că vă putem oferi toate cifrele rundei
Dar să trecem la cifre:
0 antrenori
străini au rămas în al doilea eșalon al fotbalului românesc după
demiterea italianului Palilla de la conducerea Universității Cluj.
Eșecul din meciul de cupă cu Sănătatea i-a fost fatal.
2 jucători a
luat UTA sub formă de împrumut de la CFR Cluj și ambii au debutat
cu gol sub culorile arădenilor. Dacă Batin a spart gheața în etapa
I, în runda a treia a venit rândul lui Digbeu (foto, în
stânga) să marcheze la primul lui meci pentru UTA.
Așa da randament maxim!
3 echipe au
punctaj maxim după trei etape. Toate cele trei echipe sunt din
prima serie: Brănești, Chiajna și Delta Tulcea
270de minute s-au scurs
de la startul campionatului și trei echipe nu au reușit să marcheze
în aceste sezon: CSM Rm. Sărat, Drobeta și CFR Timișoara. Mai mult,
timișorenii au și cele mai multe goluri primite în acest sezon:
13
102 minute a
durat partida dintre Gaz Metan CFR Craiova și Mureșul Deva, fiind
probabil unul dintre cele mai lungi meciuri din istoria
competiției. În minutul 59, la faza golului gazdelor, portarul
devenilor, Rahoveanu, a fost lovit cu genunchiul în cap de un
coechipier. Meciul a fost reluat după șase minute, abia după ce
portarul a fost urcat în salvare și trimis la spital. Centralul
Făniță și rezerva Pop au refuzat să arate minutele de prelungire la
finalul celor 90 regulamentare, considerând că așa se vor
„recupera” cele șase minute de întrerupere cauzate de accidentarea
lui Rahoveanu. Mai mult, rezerva Pop a arătat trei minute de
prelungire în momentul în care cronometrul indica minutul 99. În
faza imediat următoare, oaspeții au egalat.
2 jucători au
reușit să marcheze meci de meci în acest sezon. Este vorba de
atacanții Deltei Tulcea, Cristi Pantelie și Concordiei Chiajna,
Laurențiu Diniță.
42 de
săptămâni au trecut de la ultima serie de cel puțin 3 victorii
consecutive reușită de Concordia Chiajna. În sezonul trecut, pe 8
noiembrie (etapa XIV), ilfovenii remizau fără gol în deplasarea de
la Suceava, întrerupând un șir de patru victorii consecutive. De
atunci, Concordia nu a mai reușit decât serii de 2 victorii
consecutive, până la debutul sezonului în curs. Mai mult, dacă e să
socotim și meciul din ultima etapă a ediției trecute a Ligii a
II-a, încheiat cu victoria Chiajnei la Buftea, se poate considera
că ilfovenii au 4 victorii consecutive egalând perfomanța din
sezonul anterior.
ABÃC, abace,
s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se
pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor
calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea
imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.