Â
Fotbaliștii de la ACU au efectuat ieri dimineață un prim antrenament după aflarea veștii că vor juca tot în Liga a II-a, chiar dacă au retrogradat la finalul campionatului. „Gata cu slănina și cu ceapa. Trecem la șnițele din piept de curcan”, a fost îndemnul la antrenament al portarului Ovidiu Pășcălău.
Â
Încruntarea din ultimele zile și emoțiile s-au rispit în tabăra studențească, iar zâmbetele pe buzele fotbaliștilor au reapărut la ședința de pregătire de ieri. „Normal că ne-am dorit să jucăm în Liga a II-a. Doar de aceea ne-am întărit și ne-am pregătit foarte bine”, au spus studenții lui Costel Bogoșel. De altfel, și antrenorul de la ACU a avut un alt tonus la antrenamentul de ieri, parcă având mai mult chef de a-și pregăti jucătorii.
Â
De la ședința de pregătire de ieri, urmărită doar de „Observator arădean” a lipsit directorul sportiv. Ciprian Roșca s-a aflat de trei zile la București, pentru a înregistra la Federația Română de Fotbal transferurile fotbaliștilor nou veniți în Aradul Nou. Ședința de pregătire a fost urmărită de la un capăt la celălalalt și de Geta Onu. „Ne bucurăm că vom juca tot în Liga a II-a. Eram convinsă că nu vom evolua în eșalonul trei. Acum, că am primit vestea în mod oficial nu vom desface șampania. Au desfăcut-o alții înaintea noastră crezând că vor juca în eașlonul doi”, a spus Geta Onu, făcând referire la CFR Timișoara și FCM Târgoviște.
S-a definitivat lotul: Mițiți, Ochiu și Novacovici, ultimii disponibilizați
Geta Onu, împreună cu antrenorii, au stabilit ieri după antrenament și lotul de fotbaliști cu care se va aborda campionatul. După plecările lui, Cristian Luca (Târgu Mureș), Claudiu Balaci (s-a lăsat de fotbal), Radu Andone (Cipru), Alin Drăgan (destinație necunoscută), Ilie Mușuroaia (destinație necunoscută), Remus Lung (Național Sebiș), Viorel Gheorghe (Cisnădie), conducerea a mai făcut ieri ultimele trei disponibilizări. Dănuț Mițiți, Ochiu și Novacovici nu mai fac parte din planurile antrenorului. „Pe cei doi juniori nu mai avea rost să-i ținem. Avem juniori mai buni de la Salonta. Cu Mițiți e o problemă mai specială. Nu-l mai dorește antrenorul în lot, deoarece are soluții pe postul acestuia dintre cei nou veniți”, a spus conducătorul de la ACU. „Nu știu ce voi face acum. E târziu și nu știu unde mai pot merge”, a afirmat fotbalistul, care ar putea ajunge, totuși, la CS Ineu în Liga a III-a.
„Ne-am înțeles cu Amamoo”
Începând de astăzi, la antrenamentele studenților ar putea participa și William Amamoo. Geta Onu are numai cuvinte de laudă la adresa portarului ghanez. „Are o carte de vizită impresionantă. Va fi un câștig pentru noi. Ne-am înțeles cu portarul și în momentul în care va sosi în Arad își va pune semnătura pe actele de transfer”, a recunoscut președintele de la ACU. Willliam Amamoo este internațional ghanez și a fost refuzat de UTA din cauza faptului că nu i se puteau onora pretențiile salariale. William Amamoo va fi astfel cel mai bine plătit fotbalist din Aradul Nou, având în vedere cartea sa de vizită.
Bogoșel a primit derogare de la „Riciu”
O altă problemă pe care conducerea de la ACU trebuia să o rezolve a fost cea a antrenorului. Costel Bogoșel nu are încă dobândită licența A UEFA și nu putea lua loc pe banca tehnică, în calitate de antrenor. Cert este că Bogoșel s-a înscris la cursurile școlii federale de antrenori condusă de Mircea Rădulescu, iar acest fapt a contat foarte mult în derogarea primită de la FRF, pentru a conduce echipa în meciurile oficiale de pe banca tehnică. „Și problema cu Bogoșel s-a rezolvat”, a recunoscut Geta Onu. Costel Bogoșel va ajuta echipa în campionatul ce va începe sâmbătă doar de pe banca tehnică, chiar dacă are în continuare posibilitatea de a intra în teren. „Alții trebuie să joace nu eu. Eu am jucat destul”, a spus antrenorul principal de la ACU.
Colaborare serioasă cu Liberty Salonta
ACU Arad nu va mai fi reprezentată în campionatele juniorilor republicani de grupele de la CS Atletico. Începând din actualul campionat se va derula o colaborare cu Liberty Salonta, acolo una dintre grupe a devenit în acest an campioană națională. „Meciurile echipelor de juniori republicani se vor desfășura la Salonta. Liberty va juca sub denumirea de ACU în campionatele rezervate juniorilor A și B. Mai mult, în fiecare săptămână, la antrenamentele lui Bogoșel ar putea apărea doi sau trei juniori, pentru a se obișnui cu echipa mare”, a spus Geta Onu.
Onu, rămâne în continuare suspendată
Gheorghița Onu, după cum se cunoaște, este în continuare în stare de suspendare, fiind obligată să plătească Federației Române de Fotbal suma de 3 miliarde de lei vechi, pentru unele declarații considerate calomnioase și jignitoare de către oficialii din federație. Miercuri, la Comisia de Disciplină s-a derulat un nou episod al acestui caz, însă judecarea pe fond a memoriului înaintat de ACU s-a amânat pentru o altă ședință a comisiei.
Â
Istvan Kovacs, primul „fluieraș” pentru studenți
Partida de sâmbătă, ora 11, dintre ACU și CSM Râmnicu Vâlcea va fi arbitrată de Istvan Kovacs din Carei. Acesta va fi ajutat la cele două linii de Silviu Haramuz (Reșița) și Marius Nicoară (Băile Herculane). Observatori din partea Federației Române de Fotbal au fost delegați Marian Salomir (Cluj Napoca) și Dan Costin (Zalău). Ultima partidă pentru ACU fluierată de Istvan Kovacs a fost cea cu… Liberty Salonta, din campionatul trecut, atunci când salontanii, prin vocea lui Gigi Alexandrescu, au acuzat maniera de arbitraj a centralului, spunând că e fost student la „Goldiș” și trebuia să se recuze la acel meci.
Â
Articol scris de Daniel Berar