După cutremurul din fotbalul buzoian provocat de retragerea Gloriei din Liga a II-a, tot mai mulți încearcă să caute vinovații. Unii arată cu degetul spre finanțatorul Costel Bucur, acuzându-l pe acesta că nu se pricepe deloc la fenomen și a dat dovadă de naivitate în ce privește realizarea transferurilor.
Â
Băgat la înaintare de bunul său prieten Gigi Becali, omul de afaceri bucureștean a venit la clubul din Crâng hotărât să facă treabă. Aste se întâmpla imediat după promovarea Gloriei în prima ligă. Numai că pe parcurs anumite persoane, inclusiv niște impresari „pârâți”, care i-au băgat pe gât jucătorii aduși direct de pe plajă și astfel lucrurile începeau să meargă într-o direcție greșită. Imitațiile de fotbaliști au fost primiți ca niște vedete, rămănând să li se mai aștearnă și covorul roșu la intrarea în stadion.
Â
Alții susțin că, pe lângă asta, Bucur i-ar fi îndepărtat pe oamenii cu experiență în fotbal, înconjurându-se de unii străini de fenomen. Totul a culminat cu retrogradarea echipei și de aici până la catastrofă nu a mai fost decât un pas.
Â
Gloria Buzău, aflată deja pe un teren minat, a călcat greșit și explozia s-a produs, patronul retrăgând-o din campionat cu doar câteva zile înainte de start. Între timp, clubul mamă și-a luat măsuri de precauție, astfel că s-a înscris în eșalonul trei.
Â
Asta, în prima fază, deoarece președintele lui FC Gloria, Dan Tulpan, a decis în cursul zilei de ieri să întocmească un memoriu prin care solicită FRF ca echipa din Crâng să evolueze totuși în liga secundă, având în vedere că dispare GLORIA SA.
Â
„Normal că ne dorim să jucăm în eșalonul secund, așa că ne legăm de orice variantă. Am trimis azi (n.r. ieri) un memoriu la Federație în acest sens. Există un articol în regulament privind situația în care se găsește Gloria Buzău. Nu știu dacă vom primi răspunsul afirmativ, dar încercăm marea cu degetul. Mă așteptam încă din toamna anului trecut la acest dezastru. Niciodată nu am fost consultat de nimeni când s-au adus jucători, fiecare a făcut de capul lui. Oricum să vedem ce se poate face acum și încercarea moarte nu are. Buzăul nu merita soarta asta”, ne-a declarat președintele FC Gloria, Dan Tulpan.
Â
Oficialul clubului din Crâng a mai adăugat că după discuțiile purtate cu jucătorii, aceștia sunt dispuși să evolueze chiar și în eșalonul trei. Cât despre antrenori, deși se vehiculează numele lui Ion Viorel și Leonida Nedelcu, președintele grupării buzoiene susține că sunt doar niște scenarii făcute lângă Bisericuța din Crâng.
Â
Articol scris de Adi Soare
Â
Â
Â