În cursul zilei de sâmbătă, Ionuț Popa va anunța componența lotului cu care UTA va pleca duminică după-amiază la Moneasa, pentru stagiul centralizat. Deși timpul până la plecarea în cantonament este scurt, sunt posibile câteva surprize chiar în cursul zilei de duminică sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare. Asta pentru că Ionuț Popa a solicitat conducerii clubului un fundaș stânga, un mijlocaș la închidere și un atacant, toți ceva mai experimentați fie și la nivelul eșalonului secund.
Â
Â
Varga se antrenează cu UTA și reprezintă un posibil transfer
Â
Â
Norbert Varga este prima posibilă surpriză a UTA-ei. Mijlocașul defensiv arădean se antrenează deja cu Bătrâna Doamnă. Este refăcut din punct de vedere medical, se pregătește normal, dar se află sub contract cu Wisla Cracovia și rămâne de văzut dacă își va putea rezolva revenirea la UTA. Ionuț Popa este optimist din acest punct de vedere: „Sigur că am nevoie de Varga. Cred că-l putem aduce, din ce spune el nu vor fi probleme să-și rezolve actele”. Și președintele UTA-ei, Giovanni Catanzariti îmbrățișează ideea readucerii lui Norbert Varga: „Sunt optimist, cred că-l putem convinge să se întoarcă. E sănătos, se antrenează normal de trei luni și știe care este puterea financiară a clubului, deci nu cred că va avea pretenții mari, ci normale”.
Gheju – un nume vehiculat pentru linia de atac
Â
Â
Pentru flancul stâng și pentru linia de atac, utiștii sunt deocamdată la nivelul căutărilor și a cântăririi variantelor existente acum. Gornic și Roman sunt deja două soluții, cu mențiunea că ultimul intră în calcul și pentru flancul stâng al liniei de mijloc. O posibilă variantă este Tegzeș, jucător aflat în probe de la mijlocul săptămânii, dar trebuie luat în calcul și fostul său coleg de la Liberty Oradean, Popovic. Pentru completarea liniei de atac se vehiculează numele lui Sorin Gheju, ultima dată la FCM Târgu Mureș, dar, conform informațiilor noastre, discuțiile sunt deschise, în calcule mai fiind și alte nume. Oricum, după cum se poate observa, UTA nu se hazardează, nu caută jucători cu firmă și nici nu este dispusă să arunce cu banii, căutând oameni potriviți pentru nivelul actual al echipei, ideea fiind de-a aduce un plus de experiență alături de exuberanța tinerilor din lot.
Â
Â
Discuții pentru Riviș
Â
Â
Răzvan Riviș a fost unul dintre tinerii care a impresionat urgent. Riviș jr. a avut nevoie de câteva antrenamente la UTA, pentru a-l determina pe Ionuț Popa să-i ceară transferul. Jucător de picior stâng, puternic, capabil să joace pe bandă sau în atac, Riviș jr. are o problemă: mai are 4 ani de contract cu FC Timișoara. Marian Iancu a cerut în schimbul său 30.000 de euro plus TVA, dar UTA nu are posibilitatea de-a plăti acești bani, motiv pentru care părțile mai discută.
Â
Â
Lui Domide i s-a propus funcția de director sportiv
Â
Â
Oficialii utiști încearcă mutări și la nivelul conducerii clubului, nu doar în lotul de jucători. În cursul dimineții de vineri, Ionuț Popa i-a propus lui Flavius Domide funcția de director sportiv. Fostul fotbalist al UTA-ei, în prezent pensionar și observator al FRF, a solicitat un termen de gândire, urmând să răspundă propunerii. De asemenea, principal favorit pentru postul de organizator de competiții este Gheorghe Lazăr, „Lazi” cum este cunoscut în lumea fotbalului arădean. S-a operat și o completare a staff-ului medical, fiind adus ca maseur Ștefan Bicsky, fost la Strungul sau la Telecom, un meseriaș în domeniu.
Â
Articol scris de Sebastian Șiclovan
Â