După ce și-a reziliat, prematur, contractul cu FC Drobeta, atacantul Marius Ene (în roșu) susține că nu duce lipsă de oferte. Acesta ia în calcul chiar și revenirea la echipa pe care a părăsit-o în iarnă, în cazul Progresul București se va reînființa cu Gino Iorgulescu în conducere și Marius Șumudică pe banca tehnică.Â
„Sunt în discuții cu mai multe echipe din Liga a II-a, dar nu vreau să mă mai grăbesc, așa cum am făcut-o în iarnă, când am semnat cu FC Drobeta. M-ar tenta și un transfer în străinătate, dar nu exclud nici o revenire la Progresul, în cazul în care echipa se va reînființa și va achiziționa un loc în eșalonul secund. Nu neg nici o revenire la echipele prahovene, la care am mai jucat în trecut", a precizat Ene, folosit la FC Drobeta doar în primele patru etape din retur.
Â
Â
Articol scris de Mircea Oglindoiu