Brănescu rămâne în Zăvoi

06 May. 2009, 14:24 Seria 2
Brănescu rămâne în Zăvoi

Curtat cu două luni în urmă de Poli Timișoara, cel de-al treilea portar din lotul CSM-ului, juniorul Laurențiu Brănescu (15 ani) a ales să rămână în Zăvoi.

 

„Pentru mine, Poli Timișoara e un capitol încheiat. În momentul de față, nu mă mai interesează nicio ofertă venită de la vreun club din România, pentru că nu vreau să mă despart de CSM. Cred că mai am multe de învățat până să fac pasul la o echipă de vârf. Trebuie să treci prin anumite trepte, pentru a ajunge să joci la un nivel înalt. Nu sunt interesat deocamdată să activez la echipele din Capitală. Din câte am văzut, Bucureștiul e ales de fotbaliștii pasionați mai mult de viața de noapte decât de performanță. Eu mă feresc de discoteci, prefer pescuitul”, spune Laurențiu Brănescu.

 

Descoperit de Emil Popescu, Brănescu s-a pregătit în ultimii ani paralel la grupa de juniori coordonată de Emil Ciulei și cu lotul de seniori al CSM-ului, unde este îndrumat de antrenorul cu portarii Robert Tufiși.

 

articol scrid de Adi Georgescu

06 May. 2009, 14:24 Seria 2
Pe aceeași temă