„Fără resentimente”

25 Mar. 2009, 12:55 Campionat
„Fără resentimente

Fostul portar al Câmpiei Turzii, Dorian Perianu va juca sâmbătă împotriva fostei sale echipe, Mechel. Perianu apără din acest sezon buturile echipei CSM. Rm. Vâlcea, cu care țintește promovarea.


„Nu am resentimente, dar acum sunt la Vâlcea și vreau să câștig. I-am bătut greu și în tur, nu ne va fi ușor nici acum, chiar dacă întâlnim ultima clasată. Ei se vor strânge în apărare, vor încerca să ne amenințe doar prin contraatacuri. Nu vor ieși la joc, ne va fi greu să ne apropiem de poarta lor, dar cred că ne va fi mult mai ușor după ce vom înscrie primul gol”, a spus Perianu.

 

Altfel, portarul CSM-ului sper ca din sezonul viitor să apere în Liga I. „Noi avem ca obiectiv promovarea și numai la asta ne gândim. Echipa joacă bine, suntem neînvinși în acest retur și sper să o ținem tot așa. Pentru noi urmează patru etape de foc și dacă vom cuceri 12 puncte atunci vom lua o opțiune importantă pentru promovare. Nu mai este un secret faptul că victoriile aduc alte victorii dar totodată și oamenii la stadion. Dacă o vom ține tot așa, vom juca ultimele etape cu tribunele pline”, a mai spus Perianu.

 

Mechel Câmpia Turzii și CSM Rm. Vâlcea se vor întâlni sâmbătă, în etapa a 22-a a Ligii a II-a.
 

 

articol scris de Adi Georgescu
 

25 Mar. 2009, 12:55 Campionat
Pe aceeași temă