Dacă pînă acum au fost montați șase stîlpi de iluminat, suprafața de joc a fost îmbunătățită, iar vestiarele și anexele au fost renovate în totalitate, ieri au continuat lucrările de montare a 2000 de scaune din aluminiu. După ce în prima fază au fost amplasate 500 de scaune, ieri s-a trecut la amplasarea altor 500 de scaune.
Â
„Vrem ca în maximum o săptămînă să finalizăm amplasarea celor 2000 de scaune. Acestea sînt asemanătoare cu cele existente pe Stadionul din Piatra Neamț și vor fi vopsite în roșu și alb, cele două culori ale clubului nostru. Vom acoperi tribuna principală și intenționăm să construim o bucătărie pentru jucători și 10 camere pentru cazare“, a declarat președintele executiv al FC Panciu, Florin Stoica.
Â
Articol scris de George Dumitru