Fostul progresist, Paulo Pestana, zis Paolinho și-a petrecut sărbătorile în Portugalia așteptând un răspuns de la echipa la care a evoluat în România.
Â
"Am petrecut cel mai trist Crăciun din viața mea. Când am plecat din România, oamenii de la Progresul mi-au spus că vor găsi foarte curând o soluție pentru mine, dar până astăzi nu am primit nicio veste și niciun ban.
Noi jucătorii am făcut tot ce a fost mai bun pentru echipă, locul al doilea din clasament o dovedește. Eu mi-am depus deja memoriu și aștept să fiu un jucător liber.", a declarat Paolinho
Â
În ciuda tuturor relelor de care acesta a avut parte în România, portughezul ar uita de trecut și ar reveni să-și continuie cariera.
Â
"Sper să se rezolve toate problemele. Eu vreau să-mi continui cariera și mi-ar plăcea mult să fac asta în România.
Deci daca Progresul își va rezolva treburile, va fi o plăcere ,chiar și pentru mine, să joc pentru ei.M-am simțit bine în sânul echipei.", a mai adăugat portughezul.
Â
Â
Ca orice fotbalist tânăr, Paulo visează și el la o echipă din prima ligă. Acesta consideră că are potențial și că ar face față, asta pentru că toata atenția lui este concentrată asupra fotbalui și nimic altceva nu-i ocupă timpul și inima.
Â
Â
"Sper să am și eu șansa să evoluez la o echipă de Liga I. Nu cred că mă cunoaște multă lume, nu m-au văzut mulți jucând, dar acum când voi deveni liber de contract poate se va arăta vreo echipă interesată de mine.", a încheiat fotbalistul.
Â
Articol scris de Anca Oprea