Contractul pentru construcția noului stadion de la Oradea a fost semnat la CNI. Când ar putea fi gata noua arenă

Marius ANGHEL 25 Aug. 2026, 18:20 Liga 2
Contractul pentru construcția noului stadion de la Oradea a fost semnat la CNI. Când ar putea fi gata noua arenă

Nu doar Timișul a fost marți, 25 august 2026, la București pentru a participa la semnarea contractului pentru construirea unul nou stadion în reședința de județ, ci și Bihorul, pentru noul său stadion planificat a fi construit la Oradea!

Dacă reprezentantul Timișului prezent la întâlnirea desfășurată la sediul Companiei Naționale de Investiții a fost președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, în schimb, Bihorul a fost reprezentat de primarul municipiului Oradea, Florin Birta.

Contractul pentru construirea noului stadion de la Oradea a fost semnat

Edilul de la Oradea a anunțat că a semnat contractul de proiectare și execuție a noului stadion de la Oradea, al cărui constructor câștigător al licitației este firma CON-A. Aceasta din urmă are de acum ca termen de proiectare a stadionului șase luni. Așadar, lucrările nu vor începe anul acesta.

Consiliul Local al Municipiului Oradea și-a asumat, astfel, costurile de începere a construcției și de susținere financiară cu cel puțin 25 la sută din costul total al investiției. Guvernul României va finanța investiția abia din 2028.

Florin Birta: ”Dacă termenele sunt respectate, în 2029 Oradea ar putea avea un stadion nou, modern și la standarde europene”

Potrivit lui Florin Birta, dacă termenele vor fi respectate, atunci Oradea va avea un stadion nou folosibil începând din 2029.

”Noul stadion din Oradea: contract semnat!
După ce ieri Consiliul Local Oradea a aprobat cota de 25% din valoarea contractului de lucrări, sumă care va permite demararea construcției în anul 2027, astăzi s-a făcut un nou pas important: a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru noul stadion din Oradea, la sediul Companiei Naționale de Investiții.
Contractul a fost semnat cu câștigătoarea licitației, compania CON-A din Sibiu, constructorul care va realiza noul stadion. Este o firmă cu care Oradea are deja o legătură, CON-A fiind compania care a construit fabrica Nokian într-un timp impresionant, de mai puțin de un an.
Potrivit contractului, proiectarea va fi finalizată în cel mult șase luni, după care vor începe lucrările propriu-zise, cu o durată de 24 de luni. Asta înseamnă că, dacă termenele sunt respectate, în 2029 Oradea ar putea avea un stadion nou, modern și la standarde europene.
Îi mulțumesc domnului prim-ministru Ilie Bolojan, care, pe vremea când era primar în Oradea, a și demarat acest proiect. Mulțumesc, de asemenea, lui Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Ministerului Finanțelor, doamnei Manuela Pătrășcoiu de la Compania Națională de Investiții, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.
Noul stadion al orașului nostru nu mai este doar un vis. Devine realitate!”, a anunțat primarul Florin Birta.

Noua arenă de la Oradea va avea aproape 16.300 de locuri

Noul stadion de la Oradea va fi construit pe strada Făgărașului, numărul 2, și va avea 16.291 de locuri. Noua arenă, una asemănătoare cu cea de la Târgu Jiu, nu va avea pistă de atletism spre deosebire de cea gorjeană.

Contractul de proiectare și execuție are o valoare de peste 327 de milioane de lei fără TVA, iar valoarea totală a investiției aprobate de Guvern se ridică la aproximativ 472,9 milioane de lei cu TVA.

Licitația pentru proiectarea și execuția stadionului a fost câștigată de asocierea CON-A Operations – Prodesign Engineering & Construction.

Proiectul noului stadion din Oradea a fost demarat în perioada în care Ilie Bolojan era primar la Oradea. Arena este prevăzută ca parte a unui complex sportiv mai amplu, care ar urma să fie amenajat în zona străzii Făgărașului.

Premierul Ilie Bolojan: ”Tendința primarului este să facă un proiect cât mai mare dacă e de la bugetul de stat”. Târgoviștea, dată ca exemplu negativ

La mijlocul lunii august, Guvernul României și-a schimbat abordarea în privința investițiilor în infrastructura sportivă, în sensul că autoritățile locale vor trebui să cofinanțeze cu 25 la sută pentru realizarea unui obiectiv.

Premierul Ilie Bolojan a spus că statul a finanțat în trecut construcția unor arene sportive fără să țină suficient cont de dimensiunea comunității, de viabilitatea investiției sau de contribuția autorităților locale.

”O altă eroare pe care am făcut-o a fost să alocăm pentru autoritățile locale bani în sume mari, fără să țină cont de importanța proiectelor, de viabilitatea lor și de cofinanțarea pe care aceștia trebuie să o pună. Și gândiți-vă că avem stadioane în localități care nu mai au echipă de fotbal sau avem două stadioane în orașe unde echipa de fotbal este la un nivel la care niciodată nu va umple cu public un stadion (n.r. – În această din urmă situație s-a referit la Târgoviște și la Chindia).

Avem săli de sport în niște comune mici. Cele din sticlă, cele mari, cu tribune, în care dacă mobilizăm toți cetățenii comunei, s-ar putea să nu umplem tribuna.

Cred că pentru toate proiectele care vin, e bine să existe o cofinanțare din partea autorităților locale. Pentru că altfel tendința primarului este să facă un proiect cât mai mare dacă e de la bugetul de stat”, a declarat Bolojan, conform Mediafax.

  • Nu doar Timișoara și Oradea sunt în această situație, ci și Slatina și Brașov, pentru care Guvernul aprobase recent credite de angajament de aproximativ 1,4 miliarde de lei.
Marius ANGHEL 25 Aug. 2026, 18:20 Liga 2
Pe aceeași temă