CS Afumați – Chindia Târgoviște se joacă sâmbătă, 15 august, de la ora 16:30, într-un meci care face parte din etapa a 3-a a Ligii 2. După confruntările care au avut loc de la ora 11:00, duelul de la Afumați închide ziua în campionatul diviziei secunde.
Partida este redată în format live-text de site-ul Liga2.ro!
CS Afumați are 3 puncte acumulate până acum. A învins, în prima etapă, CS Dinamo (scor 2-1), dar apoi a cedat în confruntarea de pe terenul Metalului Buzău (scor 1-3). A avut, la mijlocul acestei săptămâni, și partida din Turul 3 de Cupa României, contra celor de la Dunărea Călărași, de care a trecut cu 3-0.
De partea cealaltă, Chindia are tot 3 puncte adunate până acum, în urma unei victorii (3-1 cu Metaloglobus) și în urma unei înfrângeri (0-1 cu Știința Poli Timișoara).
Și târgoviștenii au învins în Turul 3 de Cupa României, trecând la limită, însă, de Flacăra Moreni, cu 2-1.
Ultimul meci direct dintre Chindia și CS Afumați a avut loc în februarie acest an, fiind unul amical. S-a impus clubul din Ilfov, scor 2-1. Însă, ultimul joc oficial, care a avut loc la 11 noiembrie 2025, în întrecerea regulară de Liga 2 a sezonului 2025-2026, de la Târgoviște, a consemnat tot victoria Afumațiului, scor 3-2.
Stadion: Stadionul CNAF Buftea (Buftea).
Arbitru: . Arbitru asistent 1: . Arbitru asistent 2: . Arbitru rezervă: . Observator arbitri: . Delegat de joc: .
CS Afumați: Cimpoeșu – Alin Lazăr (Alex. Păun 82′), M. Diomande, Alex. Enache (Ghineț 63′), Sanogo, I. Zaina, Mihoreanu (Nnochiri 76′), Cimpoeșu, Kaplan (McCarthy 63′), Robicek (cpt.), Alin Raicu (Darius Stancu 76′)
Rezerve neutilizate: Dav. Dumitrescu, Sersescu, Vl. Marica, Liș
Antrenor: Vasile Neagu
Chindia: Mocan – Gașpăr (Estacio 85′), Mboumbouni (Doukoure 80′), Celea, Briceag, Honciu, Totti (Doukoure 80′), Alex. Băluță, Vl. Bogdan (Petre 69′), Neguț, Mihai (Dumitrache 69′)
Rezerve neutilizate: Isvoranu – Bilali, Tamași, Vladu
Antrenor: Nicolae Croitoru
♦Min 90+3 Final de partidă la Buftea! Chindia se impune cu 3-0 și ajunge la 6 puncte în primele trei etape din Liga 2. Succesul a fost adus în urma golurilor marcate de Rareș Mihai și Cristian Neguț, acesta din urmă cu o dublă, care au marcat în minutele 5, 20 și 90. De partea cealaltă, CS Afumați rămâne cu doar 3 puncte.
♦Min 90 0-3 Cristian Neguț face dubla! Șut elegant, cu latul piciorului drept, la colțul lung, din interiorul careului, lateral dreapta, de la aproximativ 11 metri de poartă. Fără șanse pentru portarul Mocan
♦Min 85 ⇐⇒ Chindia îl scoate pe Florin Gașpăr. Intră Francisco Estacio
♦Min 82 ⇐⇒Modificare la CS Afumați: iese Alin Lazăr, intră Alexandru Păun
♦Min 80 ⇐⇒ Chindia mai face alte două modificări. Ies Totti și Alexandru Băluță, intră Kevin Doukoure și Doru Popadiuc
♦Min 76 ⇐⇒ O nouă dublă modificare făcută de antrenorul ilfovenilor. Ies Gabriel Mihoreanu și Alin Raicu, intră Kelechi Nnochiri și Darius Stancu
♦Min 69 ⇐⇒ Dublă modificare efectuată și de Chindia. Ies Rareș Mihai și Vlad Bogdan, intră Valentin Dumitrache și Bogdan Petre
♦Min 63 ⇐⇒Dublă modificare făcută de Vasile Neagu. Ies Alexandru Enache și Onur Kaplan, intră Vlad Ghineț și Charles McCarthy
♦Min 61 Șansă uriașă pentru Raicu! Acesta trage violent de la 16 metri, după o deviere cu capul a lui Sanogo, dar mingea se duce alături, lovind bara de susținere a plasei porții
♦Min 49 Iese mai mult la joc CS Afumați, iar Sanogo trece pe lângă gol în două rânduri. Mocan, intervenții excelente
♦Min 46 ||| Cartonaș galben pentru Constantin Robicek, în urma unui fault comis asupra lui Alexandru Băluță
♦Min 46 Începe repriza a doua a întâlnirii de la Buftea!
♦Min 45+2 Final de primă repriză, Chindia conduce cu 2-0
♦Min 43 ||| Primul cartonaș galben al meciului e văzut de Alexandru Băluță, pentru un fault
♦Min 20 0-2 Se desprinde pe tabelă Chindia Târgoviște! Cristian Neguț reia spectaculos din careu, din prima, din 14 metri, după o pasă spectaculoasă a lui Băluță, lobată peste un adversar
♦Min 17 Celea, aproape să facă 2-0! Reia periculos cu capul, în urma unui corner, dar execuția se duce cu jumătate de metru peste paortă
♦Min 5 0-1 Deschidere rapidă de scor! Rareș Mihai marchează cu o lovitură de cap din apropierea careului mic, după o centrare din dreapta a lui Totti. În primele minute, CS Afumați era mai prezentă în joc, echipa cu posesia, dar oaspeții sunt cei care deschid tabela
♦Min 1 Începe partida de la Buftea, dar după o întârziere de câteva minute, din cauza unor probleme cu plasa uneia dintre porți! Lovitura de start le aparține celor de la Afumați