Alexandru Pelici, tot mai încrezător cu privire la situația CSM Olimpia Satu Mare. A semnat un atacant și mai urmează un mijlocaș

Andrei PASCU 23 Aug. 2026, 11:21 Liga 2

Alexandru Pelici a fost foarte mulțumit de CSM Olimpia Satu Mare după remiza din acest weekend contra celor de la FC Bihor, scor 0-0, contra unei echipe care are un obiectiv mai îndrăzneț, după cum a declarat chiar antrenorul.

Este doar al doilea punct pe care îl acumulează în ierarhia Ligii 2 clubul din Satu Mare, însă, după ce conducerea și-a reafirmat încrederea în Alexandru Pelici, și antrenorul a afirmat că are încredere pentru etapele următoare de campionat.

Alexandru Pelici, tot mai încrezător cu privire la situația CSM Olimpia Satu Mare

CSM Olimpia Satu Mare a bifat un rezultat foarte important în etapa a 4-a a Ligii 2, contra celor de la FC Bihor Oradea, favoriți la promovarea în SuperLiga României. Întâlnirea, care a avut loc sâmbătă, s-a terminat fără gol, 0-0.

În urma acestui punct, formația din Satu Mare a obținut a doua remiză a întrecerii regulare, în celelalte două etape scurse până acum mai bifând două eșecuri.

Însă, cu cât trec etapele, cu atât va reuși Alexandru Pelici să regleze minusurile și să îi integreze pe jucători cât mai repede în echipă, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere tactic.

CSM Olimpia Satu Mare, încredere după remiza cu FC Bihor

Alexandru Pelici este încrezător și datorită faptului că echipa din Satu Mare a obținut punctul acesta contra unei formații care vrea promovarea, chiar dacă rezultatele de până acum nu conturează o astfel de stagiune pentru FC Bihor.

Este un punct obținut cu multă muncă. Îi felicit pe jucători pentru că au crezut în ei și au obținut primul punct acasă. Am jucat împotriva unei echipe care are obiectiv total diferit de al nostru. Dar, încercăm să ne ridicăm și noi la nivelul fiecărui joc de Liga a 2-a.

Din păcate, în meciurile cu Reșița și Suceava nu am reușit, și am arătat mai mult ca o echipă de Liga 3. Astăzi, am eliminat acele greșeli personale și, chiar dacă nu am reușit să înscriem și să ținem acasă toate cele trei puncte, a fost un joc de mare luptă. Au fost momente pe final în care nu am mai avut echilibru, adică puteam să înscriem, dar puteau și ei să marcheze. Acest joc pe contre este periculos.

Trebuie să fim în continuare modești, atât la bine, cât și la rău. Dacă am reușit astăzi să jucăm de la egal la egal cu o echipă care-și dorește promovarea, atunci acest joc putem repeta cu orice echipă din Liga 2”, a spus Alexandru Pelici, conform paginii de Facebook a formației din Satu Mare.

Un atacant vine la Satu Mare!

CSM Olimpia Satu Mare s-a înțeles cu un atacant, care va fi prezentat în cursul săptămânii următoare, dar, după cum a afirmat Gabriel Magdaș, chiar după remiza cu FC Bihor, mai este așteptat și un mijlocaș.

Încet, lotul se definitivează. Vor mai veni jucători și sper să-i aducem pe toți la același nivel, să omogenizăm și să avem constanță mai multă, pentru a aduce și prima victorie cât mai curând. Așteptăm să vină săptămâna viitoare vârful pe care îl dorim, am avea nevoie de un jucător și în zona centrală.

Le mulțumim suporterilor, au fost alături de noi. Le Mulțumim, în ciuda rezultatelor trecute continuă să creadă în noi”, a mai declarat Alexandru Pelici.

Runda a 5-a aduce un meci pe terenul Bistriței pentru Satu Mare

CSM Olimpia Satu Mare se află pe locul 19 din 22 de echipe în clasament, la egalitate cu locul 18, CSC Dumbrăvița, și cu un punct peste locurile 20 și 21, CSC Șelimbăr și Unirea Slobozia. Însă, cele trei echipe remarcate nu au jucat momentan în etapa a 4-a.

În runda din weekendul următor, CSM Olimpia Satu Mare va juca pe terenul celor de la CS Gloria Bistrița.

Foto: Erik Geiger / Mediafax Foto

Andrei PASCU 23 Aug. 2026, 11:21 Liga 2
Pe aceeași temă