Unirea Slobozia ”încă se caută”, Ilie Poenaru recunoaște că echipa suferă: ”Lumea e nemulțumită, speriată și are motive să o facă.” Retrogradata, încă o achiziție importantă

Răzvan STÎNGĂ 22 Jul. 2026, 17:20 Liga 2
Unirea Slobozia ”încă se caută”, Ilie Poenaru recunoaște că echipa suferă: ”Lumea e nemulțumită, speriată și are motive să o facă.” Retrogradata, încă o achiziție importantă

Ilie Poenaru le dă dreptate celor care afirmă că Unirea Slobozia nu arată prea bine în această perioadă, chiar dacă Liga 2 va debuta curând și a fost anunțat și țintarul campionatului regular.

Antrenorul a afirmat că are mult de muncă, dar că va încerca și va face tot posibilul pentru ca echipa să ajungă la nivelul țintit de el cât mai curând posibil.

Altfel, clubul retrogradat din SuperLiga României a mai făcut o achiziție. A mai adus un fotbalist străin, pe Deimantas Rimpa, un mijlocaș central lituanian, în vârstă de 24 de ani, care ultima dată a fost legitimat la Riteriai, în țara natală.

Ilie Poenaru vrea mai mult și crede că Unirea Slobozia poate mai mult

Unirea Slobozia mai are până să arate așa cum își dorește antrenorul Ilie Poenaru, după cum chiar acesta a declarat recent. ”Principalul” simte că echipa e departe de ceea ce el își dorește.

”Tehnicianul” a avut ocazia să își vadă jucătorii la treabă în câteva întâlniri test, după o primă parte de pregătirilor, pentru a afla care sunt zonele care suferă și unde sunt acelea care aduc un plus pentru echipă.

 

”Principalul” este în continuare nemulțumit de ce se întâmplă, având așteptări mai mari de la anumiți jucători. Se pare că reglajele întârzie să fie făcute, Ilie Poenaru recunoscând anumite aspecte care nu îl mulțumesc încă de săptămânile trecute. Nu este prima dată când recunoaște că mai este de tras.

Am văzut că lumea e puțin nemulțumită și speriată de ceea ce a văzut până acum și are motive să o facă. Este o perioadă grea, de acumulări, dar trebuie să ținem cont că noi am început târziu pregătirile. Faptul că suntem în urmă cu două-trei săptămâni, față de celelalte echipe de Liga a 2-a, contează.

Noi nu am început cu un lot pe care să îl fi avut la dispoziție. Practic, noi am construit și am adus jucători în toată această perioadă, iar în momentul în care vorbim încă vin jucători.

E clar că nu suntem la nivelul la care ne dorim cu toții să fim, dar procesul prin care trecem nu este atât de simplu și nu se face atât de rapid. Eu și stafful ne-am asumat această perioadă de pregătire precompetițională. Este grea, pentru că trebuie să adaptăm jucătorii la filosofia și principiile noastre și, din punct de vedere fizic, să îi ducem la un anumit nivel.

Nu vrem să comprimăm foarte mult lucrurile, dar cumva o facem, pentru că ei trebuie să treacă prin toate etapele, măcar până la prima etapă. Nu vreau să-mi atribui niște alibiuri, dar nu va fi ușor.

Lumea trebuie să înțeleagă și să aibă răbdare, pentru că avem condițiile necesare, trebuie să formăm o echipă, iar înainte de asta trebuie să formăm un grup. Sunt foarte mulți jucători noi, cu principii pe care eu trebuie să le analizez și să creez o identitate, pentru că noi trebuie să ne creăm o identitate ca echipă”, a afirmat antrenorul Ilie Poenaru, conform site-ului Unirii Slobozia.

Unirea Slobozia l-a prezentat și pe Deimantas Rimpa

În privința achizițiilor, la Unirea Slobozia a ajuns și Deimantas Rimpa. Acesta evoluează pe poziția de mijlocaș central, este născut în capitala Lituaniei, Vilnius, iar ultima dată a fost legitimat chiar în Lituania, la formația Riteriai.

În CV-ul său mai figurează formațiile Baltijos FA, Granitas sau Visincia, toate din Lituania, dar și câteva formații din Italia, Sesto Giovanili, SPAL U17, AC Torino U18.

Rimpa are multe meciuri în prima ligă a țării natale, 93, timp în care a și marcat de cinci ori!

Bine ai venit, Deimantas Rimpa!

Unirea Slobozia anunță transferul mijlocașului lituanian Deimantas Rimpa!

În vârstă de 24 de ani, Deimantas evoluează pe postul de mijlocaș central și sosește după experiența acumulată în prima ligă din Lituania, unde a evoluat în tricoul formației FK Riteriai. Acesta a bifat și o prezență în naționala de tineret a Lituaniei U21.

Îi urăm mult succes în tricoul galben-albastru și cât mai multe meciuri reușite alături de Unirea Slobozia!”, a transmis Unirea Slobozia pe Facebook.

Achizițiile îi dau încredere lui Ilie Poenaru

Mutările făcute de Unirea Slobozia îl fac pe Ilie Poenaru să se gândească la un sezon bun, mai ales ținând cont de faptul că au sosit și jucători cu meciuri în prime ligi din Europa, însă are de lucrat la capitolul omogenitate.

Antrenorul se gândește, deja, la prima etapă din Liga 2, sezonul 2026-2027, când Unirea Slobozia va întâlni, în deplasare, FC Bihor Oradea.

M-aș bucura ca în prima etapă să arătăm cât de cât bine. Nu pot în acest moment să spun cum vom fi, dar ce este îmbucurător este că băieții acumulează din toate punctele de vedere.

Știu că meciurile amicale nu au fost așa cum ne doream și că spectatorii și fanii noștri nu au fost mulțumiți de ceea ce au văzut. Nici noi nu suntem, numai că noi știam că așa se va întâmpla.

Știm etapele în care vom progresa, unde vom mai avea de progresat și unde vom mai avea probleme. Încercăm, prin ceea ce lucrăm și prin jucătorii noi veniți, să aducem acel plus care lipsește în acest moment. Sper și cred că noii jucători vor aduce un plus de valoare, însă și ei trebuie aduși la un nivel bun de pregătire.

Muncim și ne dorim să ne prezentăm la primele meciuri oficiale mai mult decât onorabil. Cu toții avem așteptări mari, însă, la momentul de față, ținând cont de ceea ce avem la dispoziție, aceste așteptări nu se pot concretiza atât de repede. Mă bazez pe faptul că, ușor-ușor, creăm un grup, un vestiar frumos, de caractere, un vestiar care muncește și asimilează ceea ce noi transmitem.

Mă repet, trebuie să avem puțină răbdare, pentru că nu este ușor. Avem și factori care influențează lucrurile, cum este căldura, care este destul de greu de suportat. Am avut și o perioadă încărcată înainte de amicalul cu Tunari, am făcut câte două antrenamente pe zi, toată săptămâna, foarte tari.

Sperăm că la meciul cu Metaloglobus, care este ultimul amical din perioada de pregătire, vom aduce un plus și că vom arăta mult mai bine din toate punctele de vedere.

Este important că nu avem accidentați în această perioadă, că băieții sunt apți pentru fiecare antrenament și că răspund așa cum ne dorim noi. Știu că oamenii își fac griji, este normal să fie așa, dar lucrurile nu vor rămâne așa. Asta o pot garanta! Numai că avem puțină nevoie de răbdare și înțelegere din partea tuturor.

Nu putem vorbi de obiective în momentul de față, că ne vom bate la primele șase locuri astăzi, când vorbim. Vom vedea pe parcurs. Este important și cum începem, dar cred că este foarte important cum terminăm”, a mai spus Poenaru, potrivit site-ului Sloboziei.

Unirea Slobozia, transferuri pentru sezonul 2026-2027 de Liga 2

Până acum, ialomițenii au anunțat prelungirea contractelor doar cu portarul Denis Rusu, fundașii Florinel IbrianConstantin Toma și Raul Iancu, iar mijlocașul Viorel Gîrbăcea a fost readus de la Dunărea Călărași.

Ca noi achiziții au fost prezentați oficial portughezul Andre Serra (ex Sanjoanense/ liga a treia din Portugalia), Robert Necșulescu (ex Chindia, împrumutat de la FCSB), Gabriel Nedelea (ex Steaua), Răzvan Grădinaru (ex ACSM Reșița), Lucas Câmpan (ex CS Gloria Bistrița, împrumutat de la UTA), Rareș Lazăr (ex Concordia Chiajna), Alexandru Stănică (ex CS Tunari), David Dumitru (ex Cetatea Turnu Măgurele), Hunor Albert (ex AFC Odorheiu Secuiesc), Robert Ristoiu (împrumutat de la Universitatea Craiova), Szabolcs Szilagyi (ex FK Csikszereda), Gabriel Lazăr (ex Recolta Gheorghe Doja), Bruno Ventura (ex Uniao Santarem – liga a 3-a din Portugalia) și Gergely Bobal (ex Gyirmot – Ungaria).

Au și fost promovați de la juniori Gabriel Bălan și Andrei Tănase.

Dintre cei care au plecat, Andrei Dorobanțu și Jayson Papeau au ajuns la UTA, Ionuț Coadă, Ionuț Dinu și Alexandru Albu sunt la Steaua, Paul Antoche a semnat cu FC Bihor Oradea, Cristi Bărbuț și Daniel Șerbănică continuă și ei tot în Liga 2, la ACSM Reșița, respectiv la CSM Slatina, iar Renato Espinosa a semnat cu nou-promovata în prima ligă Corvinul Hunedoara.

Teodor Lungu continuă în prima ligă, la SC Oțelul Galați, iar Guy Dahan a trecut în Israel, la Maccabi Ironi Kiryat Gat. Patrick Dulcea s-a întors la Campionii FC Argeș, iar Nicolae Carnat și-a terminat împrumutul de la Concordia Chiajna. Vlad Pop și Andrei Dragu vor evolua în Azerbaidjan, amândoi semnând cu Safa Baku.

Răzvan STÎNGĂ 22 Jul. 2026, 17:20 Liga 2
Pe aceeași temă