Unirea Slobozia s-a uitat peste graniță și și-a luat atacant din Ungaria. Gergely Bobal are statistici bune în liga secundă maghiară

Andrei PASCU 21 Jul. 2026, 19:42 Liga 2
Unirea Slobozia s-a uitat peste graniță și și-a luat atacant din Ungaria. Gergely Bobal are statistici bune în liga secundă maghiară

Unirea Slobozia s-a uitat și peste graniță, în Ungaria, în speranța că va reuși să aducă fotbaliștii de care are nevoie pentru ediția următoare de Liga 2. A convins un jucător din Ungaria, pe Gergely Bobal, să semneze, iar prezentarea sa a fost făcută recent.

În vârstă de 30 de ani, Bobal evoluează pe poziția de atacant central, iar ultima dată a fost legitimat la Gyirmot, formație din liga secundă din Ungaria.

Unirea Slobozia a adus atacant din Ungaria, pe Gergely Bobal

Noul vârf al Unirii Slobozia a evoluat și în afara Ungariei, în Germania, în perioada iulie 2015 – august 2016, când a fost împrumutat de Honved la Wolfsburg 2, și în Portugalia, în perioada iulie 2020 – iulie 2021, când a fost vândut de Zalaegerszeg la Nacional, pentru 250.000 de euro.

În Ungaria a fost legitimat și la Vasas FC, Videoton sau FC Ajka, iar în carieră a adunat 166 de partide în liga a doua din Ungaria, reușind 53 de goluri. În prima ligă maghiară a contabilizat 62 de partide și 11 goluri.

Bine ai venit, Gergely Bobal!

Unirea Slobozia anunță transferul atacantului maghiar Gergely Bobál!

În vârstă de 30 de ani, Gergely evoluează pe postul de atacant și vine după o carieră construită în fotbalul maghiar și portughez. De-a lungul anilor, a evoluat în prima ligă a Ungariei pentru Budapest Honvéd și Zalaegerszegi TE, iar în Portugalia a îmbrăcat tricoul formației Nacional Madeira. Totodată, a fost internațional de tineret al Ungariei U21.

Îi urăm mult succes în tricoul galben-albastru și cât mai multe goluri și meciuri reușite!”, a transmis Unirea Slobozia.

Unirea Slobozia, transferuri pentru sezonul 2026-2027 de Liga 2

Până acum, ialomițenii au anunțat prelungirea contractelor doar cu portarul Denis Rusu, fundașii Florinel IbrianConstantin Toma și Raul Iancu, iar mijlocașul Viorel Gîrbăcea a fost readus de la Dunărea Călărași.

Ca noi achiziții au fost prezentați oficial portughezul Andre Serra (ex Sanjoanense/ liga a treia din Portugalia), Robert Necșulescu (ex Chindia, împrumutat de la FCSB), Gabriel Nedelea (ex Steaua), Răzvan Grădinaru (ex ACSM Reșița), Lucas Câmpan (ex CS Gloria Bistrița, împrumutat de la UTA), Rareș Lazăr (ex Concordia Chiajna), Alexandru Stănică (ex CS Tunari), David Dumitru (ex Cetatea Turnu Măgurele), Hunor Albert (ex AFC Odorheiu Secuiesc), Robert Ristoiu (împrumutat de la Universitatea Craiova), Szabolcs Szilagyi (ex FK Csikszereda), Gabriel Lazăr (ex Recolta Gheorghe Doja) și Bruno Ventura (ex Uniao Santarem – liga a 3-a din Portugalia).

Au și fost promovați de la juniori Gabriel Bălan și Andrei Tănase.

Dintre cei care au plecat, Andrei Dorobanțu și Jayson Papeau au ajuns la UTA, Ionuț Coadă, Ionuț Dinu și Alexandru Albu sunt la Steaua, Paul Antoche a semnat cu FC Bihor Oradea, Cristi Bărbuț și Daniel Șerbănică continuă și ei tot în Liga 2, la ACSM Reșița, respectiv la CSM Slatina, iar Renato Espinosa a semnat cu nou-promovata în prima ligă Corvinul Hunedoara.

Teodor Lungu continuă în prima ligă, la SC Oțelul Galați, iar Guy Dahan a trecut în Israel, la Maccabi Ironi Kiryat Gat. Patrick Dulcea s-a întors la Campionii FC Argeș, iar Nicolae Carnat și-a terminat împrumutul de la Concordia Chiajna. Vlad Pop și Andrei Dragu vor evolua în Azerbaidjan, amândoi semnând cu Safa Baku.

Amicalele disputate de formația din Slobozia

În primul meci amical al verii, Unirea Slobozia a întâlnit Abatorul Slobozia, formație în fața căreia s-a impus la scor, 8-0. Apoi, a cedat la diferență, 0-3, în fața celor de la Metalul Buzău, după care a fost înregistrat un eșec și contra celor de la CS Tunari, scor 0-1.

Foto: Unirea Slobozia

Andrei PASCU 21 Jul. 2026, 19:42 Liga 2
Pe aceeași temă