Moment important pentru trei tineri jucători dinamoviști în partida pe care CS Dinamo a disputat-o, sâmbătă, la Buftea, împotriva celor de la AFC ASA Târgu Mureș.
Meciul a contat pentru etapa cu numărul 7 din play-out-ul Ligii 2, ultima a turneului, însă trupa bucureșteană urmează să mai dispute încă două partide, contra CSC Șelimbăr, în barajul pentru evitarea retrogradării în Liga 3.
Jucătorii pregătiți de Ionel Dănciulescu și Boris Keca au pierdut, scor 1-3, însă disputa contra ardelenilor nu va fi uitată vreodată de trei fotbaliști din academia roș-albilor. În minutul 88 al partidei desfășurată la baza FRF de la Buftea, în tabăra formației din ”Ștefan cel Mare” au debutat Alexandru Anghel, cel care evolueză ca portar, atacantul Ianis Neagu Gafencu și mijlocașul Luca Cârstea.
Goalkeperul, care a intrat între buturi în locul titularului Dincă, va împlini 15 ani peste 10 zile și astfel devine cel mai tânăr portar român care debutează în primele două ligi din România!
”Un moment istoric în fotbalul românesc! Pentru Dinamo intră pe teren cel mai tânăr portar debutant din istoria fotbalului românesc. Nu a împlinit 15 ani! Cu numărul 13, Alexandru Anghel. Firește, va fi și cel mai tânăr debutant al acestui sezon din Liga 2”, a prezentat momentul special Ionel Culina, ofițerul de presă și crainicul celor de la CS Dinamo.
Un alt moment de pus în ramă pentru un tânăr jucător de la CS Dinamo este cel trăit de Ianis Neagu Gafencu. Născut în 2008, atacantul care măsoară 1.90 metri a debutat, la rândul său, în eșalonul secund. Produs al academiei din ”Ștefan cel Mare”, ”Samuraiul”, așa cum este poreclit de colegii de echipă, este fiul marii campioane la conotaj, Liliana Gafencu (50 ani), triplu medaliată cu aur în barca de 8+1 la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), Sydney (2000), respectiv Atena (2004). În trecut, Liliana Gafencu a ocupat și poziția de președinte la Clubul Sportiv Dinamo.
Debutul tânărului a avut loc chiar sub privirea mamei sale care, aflată în tribună, și-a stăpânit cu greu emoțiile.
”Mama mi-a spus că sportul înseamnă multă muncă și sacrificiu. «Să fii dedicat. Ori ești bun la fotbal și muncești până la capăt, ori înveți foarte bine și faci ce-ți place în viață», mi-a zis mama”, a povestit Ianis, în trecut, pentru site-ul clubului Dinamo.
Așa cum am punctat în rândurile de mai sus, Ianis Neagu Gafencu se impune prin statură, 1.90 metri și spune că-l are ca idol pe un alt fost fotbalist plecat din ”Ștefan cel Mare” care a debutat în prima ligă la o vârstă fragedă, 15 ani, ”Săgeata” Marius Niculae.
”Idolul meu este Marius Niculae, îmi place să-i urmăresc golurile pe YouTube, să învăț în fiecare zi ceva nou. Chiar mi-a dat câteva sfaturi înainte de plecarea la Cittadella, sper să fie mândru de mine! Din fotbalul european îmi place Haaland, felul cum se bucură după fiecare gol. Are un ritual de relaxare, precum un samurai”.
Anul trecut, Ianis Neagu Gafencu s-a antrenat la academia celor de la Cittadella, italienii au vrut să-l oprească, însă fotbalistul și familia au decis să se întoarcă în România și să-și termine studiile, tânărul fiind elev în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Ion Neculce”.
CS Dinamo a terminat partida contra AFC ASA Târgu Mureș cu un eșec la scorul de 1-3, după ce trupa lui Ionel Dănciulescu deschisese scorul prin Adrian Sârbu încă din minutul 2. Pentru mureșeni, care au terminat Grupa A a play-out-ului pe locul 1, au înscris Cristian Măgerușan (18), Serges Ekollo (38) și Cosmin Bîrnoi (67).
Trupa bucureșteană își asigurase locul 6 din 8 în Grupa A a play-out-ului de etapa trecută și a terminat turneul cu 25 de puncte, la cinci puncte peste Ceahlăul și la 14 față de AFC Câmpulung Muscel, retrogradatele direct în Liga 3.
CS Dinamo va juca în barajul de evitare a retrogradării contra CSC Șelimbăr, clasată pe locul 6 în Grupa B a play-out-ului. Meciurile se dispută în datele de 23 mai, respectiv 31 mai. Echipa gazdă din manşa tur va fi echipa din Grupa A, adică CS Dinamo, iar partida retur are loc acasă la CSC Șelimbăr.
Foto: Mihai Neacșu / CS Dinamo